Cioloș, explicații și scuze după scandalul din jurul PLUS: Nu am știut. Regret

Dacian Ciolos
Dacian Ciolos

Dacian Cioloș a dat explicații publice după dezvăluirile din presă cu privire la cei care stau în spatele partidului PLUS.

Dacian Cioloș a declarat, marți, într-o conferință de presă că nu știa cine a înființat partidul și nu verificat să vadă cine este tatăl lui Adrian Iordache. Totul a început de la dezvăluirea jurnalistului Marius Oprea conform căreia Adrian Iordache este fiul anchetatorului său de la Securitate.

"Nici nu m-a interesat"

"Nu am știut la acea vreme cine sunt cei care sunt cei care înregistrează acest partid, nici nu m-a interesat, știam că colegii din comunitatea tematică justiție se ocupă de acest lucru și că urmază să îl facă în așa fel încât să se afle cât mai puțin de acest lucru pentru a evita complicații așa cum am ajut cu Mișcarea România Împreună, Ro plus. Cei trei fondatori au făcut acest demers pentru a ajuta acest proiect politic fără intenția de a face poltică, ei de altfel nu se vor regăsi în structurile de conducere ale partidului. (...) Domnul Adrian Iordache a fost unul din inițiatorii acestui proiect, este un avocat serios, competent. Noi evident că nu am făcut o analiză a situație a familiei dânsului atunci când dânsul a luat această inițiativă. Nu știam cine este tatăl dânsului și nici nu m-a interesat, nu facem dosare de cadre pentru colabratorii noștri, ne bazăm strict pe ce înseamnă ei",a declarat Dacian Cioloș. 

Citește și: Cioloș atacat de #Rezist: "Ce coincidență nașpa"

 "Regret și cer scuze"

Referitor la explicație pe care a dat-o ulterior pe Facebook, și care i-a adus critici din partea celor de la #Rezist, Dacian Cioloș și-a cerut iertare public pentru exprimare. "Tot în acest context trebuie să spun că regret interpretarea mesajului public pe care l-am publicat pe Facebook, urmare a articolului domnului Oprea, prin care s-a înțeles că aș fi spus că toți din societatea românească avem într-un fel sau altul legături cu Securitatea. Nu asta am vrut să spun, a fost o formulare nefericită pe care o regret și cer scuze celor care s-au simțit ofensați. Ideea pe care am vrut să o promovez a fost aceea că astfel de suspiciuni de colaborare cu Securitatea se pot fabrica ușor pentru a încerca să fie compromiși oameni onești și oameni care sunt la locul lor" , a declarat Dacian Cioloș.

Citește și: Marius Oprea: În spatele partidului lui Cioloș este anchetatorul meu de la Securitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel