China cere Statelor Unite să înceteze 'demonizarea' sa

Foto ilustrativ China / Imagine de 文 邵 de la Pixabay
Foto ilustrativ China / Imagine de 文 邵 de la Pixabay

Oficialii de la Beijing acuză Statele Unite ale Americii de 'demonizarea' Chinei.

Ministrul adjunct de Externe al Chinei, Xie Feng, a declarat în timpul summitului de la Tianjin, alături de 'numărul doi al diplomaţiei americane', Wendy Sherman, că relația bilaterală China - Statele Unite este în 'impas'. El a acuzat Washingtonul că 'demonizează' China, scrie The Guardian.

În acest context, Xie Feng a cerut omologului american să schimbe mentalitatea 'extrem de greșită' și 'politica periculoasă'.

Oficialul chinez a spus că 'speranța este că prin a demoniza China, Statele Unite ar putea cumva să dea vina pe China pentru problemele lor structurale', arată un comunicat emis de Ministerul de Externe de la Beijing.

China ar fi privită drept 'un dușmar imaginar'

Relațiile dintre Statele Unite și China sunt în 'impas' pentru că aceasta din urmă este privită drept 'un dușman imaginar', a adăugat Feng.

Wendy Sherman a sosit în China duminică și este cel mai înalt responsabil al diplomaţiei americane care s-a deplasat acolo, de când Joe Biden a preluat funcția de președinte.

Ministrul de Externe Wang Yi spunea, sâmbătă, că: 'China nu va accepta niciun stat care se consideră superior celorlalte'. 'Dacă Statele Unite nu a învățat să trateze alte țări drept egale, China și comunitatea internațională au responsabilitatea să învețe SUA cum se face asta'.

Pe 17 iulie, Agerpres transmitea, citând AFP, că Statele Unite sunt deschise să poarte discuţii la cel mai înalt nivel cu China, în contextul vizitei lui Sherman. Era anunțat că discuțiile au ca temă relațiile tensionate dintre cele două ţări, afirma un oficial al Departamentului de Stat. (Vezi știrea AICI.)

Anterior, Beijingul a denunțat o campanie 'sinistră' a Washingtonului de obstrucţionare a dezvoltării Chinei

'Statele Unite confundă albul cu negrul şi ceea ce este corect cu ce este incorect, discreditând în mod calomnios legea privind siguranţa naţională şi mediul de afaceri din Hong Kong, încercând să inducă în eroare companiile americane şi internaţionale din Hong Kong. Intenţia sinistră a SUA de a miza pe cartea Hong Kong-ului pentru a obstrucţiona dezvoltarea Chinei este clară', spunea Ministerul chinez de Externe.

China contesta apelul SUA privind un front comun cu UE contra practicilor comerciale incorecte

Administraţia Chinei a criticat apelul secretarului american al Trezoreriei, Janet Yellen, privind un front comun Statele Unite-Uniunea Europeană în scopul contracarării practicilor comerciale incorecte.

Janet Yellen, secretarul american al Trezoreriei, a pledat, la Bruxelles, pentru contracararea practicilor comerciale incorecte pe care le atribuie Chinei. 'Împreună, trebuie să contracarăm ameninţările la adresa principiilor deschiderii, competiţiei corecte, transparenţei şi responsabilităţii. Printre aceste provocări se numără practicile incorecte ale Chinei, comportamentele negative şi abuzurile asupra drepturilor omului. Cu cât vom confrunta mai mult aceste ameninţări printr-un front comun, cu atât vom avea mai mult succes', a afirmat Janet Yellen.

Însă Administraţia de la Beijing a respins vehement afirmaţiile oficialului american. (Vezi mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel