ChatGPT a trecut Evaluarea Națională la limba română. Profesoara care a corectat nici nu și-a dat seama în primă fază că e vorba de un robot

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

ChatGPT, robotul bazat pe inteligență artificială, a reușit să treacă Evaluarea Națională cu o notă de trecere.

Cunoscutul robot ChatGPT a reușit să obțină o notă de trecere la Evaluarea Națională la limba română, conform Euronews.

În cadrul unui experiment, robotul a „participat“ la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a 8-a și a dat proba la limba și literatura română. Prestația lui a fost analizată de Mia Biligan, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Andrei Mureșanu“ din Bistrița.

ChatGPT a reușit să treacă examenul cu nota 7,30.

„Nu știam cine e elevul. Nici nu mi-am dat seama, în primă fază, pentru că itemii obiectivi și cei semi-obiectivi au fost rezolvați foarte bine. Corect sau foarte corect. Unde mi-am pus niște semne de întrebare și mi-am dat seama că nu e un elev? În momentul în care am ajuns la subiectul al doilea. La rezumat. A arătat că nu a înțeles textul la prima vedere“, a spus profesoara Mia Biligan.

Potrivit profesoarei, robotul nu prea s-a descurcat la subiectul al doilea al probei, acolo unde se cerea un rezumat al unuia dintre textele date.

CITEȘTE ȘI     -      Chatbot-ul Bard, prins că plagiază. A copiat textul chiar de pe siteul celui care i-a pus o întrebare

ChatGPT a fost lansat la finalul anului tecut, iar de atunci continuă să uimească. Printre reușitele robotului se numără și realizarea unei interfețe grafice pentru DC Medica Group.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel