€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

CFR Călători: Transportul feroviar trece la ORA DE VARĂ, în weekend

cfr_gara_trenuri_calatori_dcn_48080400
 

De duminică, CFR Călători trece la ora de vară.

Transportul feroviar va trece, de duminică, la ora de vară, astfel că ora 3:00 devine ora 4:00, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă transmis, joi, Agerpres.

Compania de transport feroviar precizează că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând să se efectueze conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28 spre 29 martie a.c., la ora 3:00, care va deveni ora 4.00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

De asemenea, garniturile de tren operate de CFR Călători şi aflate în circulaţie după ora 3:00, care devine ora 4:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 - 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close