CFR Călători reduce preţul biletelor online în medie cu peste 9%

online
online

CFR Călători a anunțat că, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, prețul biletelor online cumpărate de pe site-ul companiei cu cardurile MasterCard şi Maestro se vor reduce în medie cu 9 la sută.

"Toţi cumpărătorii de bilete online de pe site-ul www.cfrcalatori.ro , indiferent de tipul cardului utilizat, beneficiază de o reducere de 5%. Începând cu data de 1 aprilie, la orice bilet cumpărat online, care include această reducere, se mai acordă o reducere de încă 5% la plata cu cardurile MasterCard şi Maestro. Aceste reduceri pot fi accesate numai prin serviciul Bilete CFR online/e-commerce pus la dispoziţie de CFR Călători şi Raiffeisen Bank. Perioada de valabilitate a ofertei este 1 aprilie – 30 iunie 2012, iar reducerea nu poate fi mai mare de 600 lei / tranzacţie", se arată într-un comunicat transmis vineri de CFR Călători.

Astfel, prin cumularea celor două reduceri, preţul biletului de tren va fi redus în medie cu peste 9% la plata cu cardurile MasterCard şi Maestro, potrivit reprezentanţilor CFR Călători.

"Reducerea la plata cu cardurile MasterCard sau Maestro, indiferent de banca emitentă, se aplică tarifului special de online și se cumulează cu alte discounturi suplimentare, precum cele acordate studenților sau elevilor sau cele pentru biletele dus/întors", se mai spune în comunicat.

Dupa finalizarea tranzacţiei, cumpărătorul va primi pe mail biletul de călătorie, în varianta electronică.

Tipărirea biletului nu este obligatorie, clientul fiind identificat în tren doar pe baza cărţii sale de identitate şi a ID-ului de bilet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel