Centrale electrice plutitoare. Europa le ia în calcul pentru creşterea producţiei pe timpul iernii

captură video
captură video

Guvernele UE poartă discuţii pentru a închiria centrale electrice plutitoare.

Mai multe guverne europene poartă discuţii pentru a închiria centrale electrice plutitoare, într-un moment în care continentul vrea să îşi asigure aprovizionarea cu energie la iarnă, transmite Bloomberg.

Centrale electrice plutitoare sunt nave uriaşe care ard gaze naturale lichefiate, păcură cu un conţinut redus de sulf sau motorină bio pentru a produce electricitate. Nave de acest tip ar putea fi ancorate în largul porturilor din Europa încă din luna decembrie, susţine firma turcă Karpowership, care deţine o flotă de astfel de nave. "Suntem în discuţii cu patru dintre marile economii din Uniunea Europeană", a spus directorul de operaţiuni comerciale de la Karpowership, Zeynep Harezi, într-un interviu pentru publicaţia citată. "Dacă vom putea depăşi birocraţia şi documentaţia, atunci vom produce electricitate la un cost foarte mic, cu respectarea normelor de mediu ale UE", a adăugat Zeynep Harezi.

Astfel de centrale electrice plutitoare au fost utilizate ca o sursă pentru producţia de electricitate în Africa şi alte economii emergente. Faptul că Europa migrează spre nave care ard combustibili fosili este un nou semnal al nevoii urgente de a găsi surse suplimentare pentru producţia de electricitate pentru la iarnă, în condiţiile în care continentul se confruntă cu numeroase îngrijorări după invadarea Ucrainei de către Rusia. Guvernele europene implicate în discuţiile cu Karpowership nu au decis încă dacă vor utiliza păcură sau gaze lichefiate, a spus Zeynep Harezi.

Centralele electrice plutitoare, subiect controversat

Eventuala utilizare a păcurii cu un conţinut redus de sulf ar fi cel mai recent exemplu al faptului că preţurile ridicate la gaze îi determină pe consumatorii de energie să ardă combustibili pe bază de petrol. Cu toate acestea, utilizarea centralelor electrice plutitoare este un subiect controversat. În Germania, ţară care caută surse alternative de electricitate pe măsură ce închide unele centrale nucleare, ministerele Economiei şi Mediului discută cu compania belgiană Exmar şi Guvernul landului Saxonia Inferioară cu privire la posibilitatea de a găzdui trei centrale electrice plutitoare care funcţionează pe bază de păcură.

ONG-ul de mediu BUND a criticat utilizarea unor astfel de nave care ard combustibili fosili, susţinând că argumentele pentru nu sunt clare. Karpowership are opt centrale electrice plutitoare disponibile care pot genera până la doi gigawaţi de electricitate pe oră, suficient pentru a alimenta cinci milioane de locuinţe. Cea mai mare navă de acest tip are o capacitate de 500 de megawaţi pe oră. Navele conectează centrala electrică de la bord cu o staţie electrică de la mal şi au nevoie de aproximativ un kilometru de cabluri pentru a deveni operaţionale. Firma turcă susţine că vasele sale pot furniza energie electrică la un preţ cuprins între 20 şi 25 de eurocenţi pe kilowatt oră, adică jumătate din preţul curent de pe piaţa din Germania în cazul contractelor cu livrare pentru anul viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel