Ce urare i-a transmis Udrea lui Ponta de Ziua Păcălelilor

Deputatul Elena Udrea i-a transmis, marți, de 1 aprilie, o urare specială premierului Victor Ponta, chiar dacă prim-ministrul nu-și serbează astăzi nici ziua de naștere, nici onomastica.

În opinia fostului ministru al Devoltării în guvernarea PDL, ziua de 1 aprilie îl definește cel mai bine pe premier, astfel că îi urează pe Facebook, în numele celor care se simt înșelați de USL, "La mulți ani în afara politicii!".

"La mulţi ani, Victor Viorel Ponta! Ziua păcălelilor îl defineşte cel mai bine pe premier. Toţi cei care simt azi scumpirile pe care le-a generat, cu cinism, primul ministru, toţi cei care au constatat că promisiunile USL au fost doar o păcăleală electorală îi urează azi: la mulţi ani în afara politicii!
Românii vor ţine minte ca ziua scumpirilor e Ziua Ponta, ziua în care o taxă, acciza pe combustibil, a devenit cireaşa de pe tortul aniversar. Din fericire, în mai puţin de două luni, în cadrul alegerilor românii au ocazia să-i întoarcă păcălelile. Sunt convinsă că o vor face", a scris Elena Udrea pe pagina sa de socializare.

Începând cu 1 aprilie, carburanții, gazele, țigările se vor scumpi, în timp ce ieftiniri se vor înregistra la facturile la telefonie și energie electrică.

Pentru carburanți, odată cu introducerea accizei de 7 eurocenți, fiecare litru de benzină și motorină va fi mai scump cu 41 de bani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel