EXCLUSIV  Ce simte cetățeanul când vede un câine-polițist? Cea mai mare provocare a antrenorilor de la Poliția Canină

DC News/ DC Anima
DC News/ DC Anima

Tudor-Tim Ionescu l-a avut ca invitat la emisiunea DC Anima pe Robert Dorobanțu, agent-șef în Poliția Canină, și au vorbit despre atribuțiile pe care le au agenții patrupezi, dar și cum pot ajuta aceștia cadrele MAI.

Invitatul emisiunii a ținut să clarifice diferența dintre Poliția Canină și Poliția Animalelor deoarece cetățenii au făcut deseori confuzii în acest sens. În timp ce Poliția Animalelor e o structură recent înființată, Poliția Canină este acel departament care folosește agenți-canini în misiunile sale.

„Nu suntem Poliția Animalelor - care e o structură recent înființată și care se ocupă cu infracțiuni împotriva animalelor. Poliția Canină se referă la acei polițiști care au în dotare un câine de serviciu, care este specializat în anumite linii de muncă; care ne ajută pe noi să ne facem treaba și care ajută și alte structuri să ajungă la rezolvarea cazului mai repede sau mai bine. 

Specializările (câinilor-polițiști) sunt multe. Practic, poți face destul de multe cu un câine. În Poliția Română folosim în mare parte câinii de patrulare-intervenție. Primul său rol e să-și apere stăpânul și pe el. Al doilea rol ar fi descurajarea. Numai faptul că ai un câine lângă tine descurajează, nu mai spun și dacă latră. El este antrenat să prindă sau să imobilizeze un agresor sau pe cineva care se manifestă agresiv ori amenință să facă anumite lucruri antisociale”, a  spus Robert Dorobanțu, în cadrum emisiunii DC Anima.

Se simte mai în siguranță cetățeanul dacă vede câini-polițiști?

Youtube video image

Tudor Tim-Ionescu adusese aminte de cazurile din SUA, acolo unde câinii-polițiști sunt chemați imediat în multe situații, la care invitatul său a completat:

„Din fericire, la noi în țară nu e o situație operativă atât de gravă încât să spun că folosim câinii la maxim. Mare parte din treaba lor e pe segmentul de prevenire. Simpla prezență cu el într-un parc ajută. Cetățeanul se simte mai în siguranță”, a spus Robert Dorobanțu.

Una dintre problemele subliniate de specialist face referire la chemarea întârziată a departamentului canin, iar una dintre responsabilitățile de bază ale câinilor-polițiști constă în scurtarea timpului necesar primei etape a anchetei.

„La noi sunt solicitări și după 2 zile. În mediul urban, până dă câinele de urmă... nu e ca în filmele cu Sherlock Holmes, să te ducă câinele până în locuința infractorului. Dar poate oferi colegilor un start. De exemplu, îți poate spune cum s-a deplasat persoana căutată: „A plecat de aici, s-a deplasat până la colțul străzii”. De acolo, polițiștii pot căuta martori sau pot urmări înregistrările camerelor video. Ei oricum vor face aceste lucruri, dar câinele ajută la o filtrare. Aceste lucruri sunt valabile pentru zonele urbane, dar ei sunt folosiți și în mediul rural”, a încheiat Robert Dorobanțu.

Cea mai mare provocare

De asemenea, Robert Dorobanțu mai spune că cea mai mare provocare de la antrenamentele cu câinii-polițiști constă în imitarea mirosului specific infractorului sau persoanei urmărite:

„Când e vorba de autori ai infracțiunilor care nu și-au abandonat niciun obiect la locul faptei, e greu. În schimb, dacă găsesc acea combinație de mirosuri unde sunt convins că a stat ultimul el (autorul) - și imaginați-vă ce trăiri are când e în mijlocul unei infracțiuni - totul devine mai simplu. Aceasta e și problema la antrenamente, că nu putem recrea acea adrenalină și acele mirosuri. Facem exerciții, flotări, genuflexiuni pe loc, dar nu voi putea recrea mirosul de hoț, de exemplu. Nu eman aceleași mirosuri”, a mai spus Robert Dorobanțu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel