Ce a discutat Tudose cu protestatarii la Guvern

Delegaţii ai 43 de organizaţii civice active în protestele de stradă din 2017 s-au întâlnit astăzi la Palatul Victoria cu prim-ministrul Mihai Tudose, pentru a-i solicita în cadrul unui dialog deschis soluţionarea a trei cerinţe cruciale şi urgente care se impun în acest moment ca urmare a adoptării de către Parlament a modificărilor la legile justiţiei şi a discuţiilor privind modificările codurilor penale.

Întâlnirea a venit ca urmare a solicitării organizaţiilor civice exprimată într-o scrisoare deschisă adresată premierului în data de 23 decembrie 2017 pentru a-i reaminti responsabilitatea personală şi instituţională de a opri derapajul de la valorile democraţiei şi ale statului de drept.

Cererile formulate ferm de cei 7 reprezentanţi civici în numele celor 43 de organizaţii semnatare sunt:

1. Sesizarea fără întârziere de către prim-ministru a Comisiei de la Veneţia în legătură cu compatibilitatea legilor justiţiei în varianta modificată cu standardele statului de drept.

2. Prorogarea (amânarea intrării în vigoare a) legilor justiţiei până la momentul în care Comisia de la Veneţia se va fi pronunţat în legătură cu ameninţarea pe care aceste legi o reprezintă la adresa echilibrului puterilor în stat.

3. Demiterea imediată a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

În plus, Alexandru Socol, delegat al organizaţiei Corupţia Ucide, a adus în discuţie problema interpretării abuzive a legii 60, articolul 3, privind protestele, urmând să aibă loc o discuţie cu reprezentanţi ai Jandarmeriei pe acest subiect.

Astfel:

1. Sesizarea Comisiei de la Veneţia pentru o opinie privind legile justiţiei a fost solicitată de Secretarul General al Consiliului Europei, dl Thorbjorn Jagland, într-o scrisoare adresată Preşedintelui României (vineri, 22 decembrie), de Comisia Europeană în ultimul raport pe MCV, dar şi de şapte ambasade ale unor state membre ale Uniunii Europene: Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Suedia, Danemarca şi Finlanda. Reamintim că reprezentanţii ambasadelor au făcut un apel ferm către 'părţile implicate în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei şi să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneţia, pentru a menţine astfel independenţa sistemului judiciar şi a păstra intact procesul de reformă în general.' În acest context, cele 43 de organizaţii i-au solicitat prim-ministrului să folosească prerogativa sa de a sesiza Comisia de la Veneţia.

2. Delegaţia celor 43 de organizaţii a solicitat prorogarea legilor justiţiei pentru a da posibilitatea unui cadru real de dezbatere parlamentară, în care să fie implicaţi toţi actorii sociali şi instituţionali interesaţi (e.g. instituţiile judiciare, CSM, ONG-uri, Comisia Europeană).

3. Cei 7 delegaţi au cerut demiterea ministrului Justiţiei Tudorel Toader pentru că acesta nu mai reprezintă un partener instituţional de încredere, nu doar pentru societatea civilă şi pentru organizaţiile profesionale ale magistraţilor, ci şi pentru partenerii externi ai României. Mai mult, ministrul Justiţiei a declarat că se consideră 'dezinvestit' de legile justiţiei.

În legătură cu aceste trei solicitări, premierul Tudose a declarat că se va informa până la sfârşitul acestui an cu privire la posibilitatea sesizării Comisiei de la Veneţia, urmând să exprime un punct de vedere.

Mihai Poliţeanu, membru fondator al mişcării civice Iniţiativa România, a declarat la ieşirea de la întâlnirea cu premierul Mihai Tudose: 'Protestele trebuie să continue până când atât legile justiţiei modificate şi adoptate în decembrie 2017, cât şi modificările la codurile penale vor fi oprite cu totul. Am livrat un mesaj foarte clar şi am avut trei solicitări.

Mesajul este că România este la un moment de derapaj major de la standardele democratice şi standardele statului de drept şi că premierul trebuie să asume responsabilităţile pe care le are şi să folosească pârghiile instituţionale pentru a stopa aceste derapaje majore.'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel