Cazul cutremurător al sectei ”Cercul”. Detalii neștiute

Cazul sectei din Mureș, ”Cercul”, este unul cutremurător, care se poate repeta oriunde în țară și-n afara ei. 

Un adevărat pericol public, nu presupune decât un personaj dubios și câteva femei care să creadă în puterile lui. În acest caz a fost ”maestrul spiritual” Sebastian Eusebiu Apostolache.

Potrivit alecuracoviceanu.ro, ”maestrul” a început o religie nouă bazată pe ”frânturi din altele, creștinism, budism sau din practicile șamanice” cu elemente rupte din contextul credinței.

”Dar ce recunoaștem în credințele transmise de "maestru" victimelor? În primul rând toate elementele pe care le vedem "șeruite" zi de zi pe rețeaua de socializare. Rugăciuni creștine, meditații yoghine, cristalele alchimiștilor sau eliberări ale energiilor sexuale. Bucăți fără sens atunci când sunt rupte din context, amalgamul din care e făcută "noua religie" care ne bântuie tot mai sever de ceva ani. În câte case nu recunoști sau – ca să fiu mai modern în exprimare – pe câte wall-uri nu vezi rugăciuni aducătoare de prosperitate, lecții despre cum spun energiile feng-shui să-ți așezi canapeaua în sufragerie, profeții medievale despre fazele lunii, meditații care transformă și unesc prostește concepte ca "încrederea că Dumnezeu le va rezolva pe toate" și "gândește pozitiv și toate se aranjează"? Nu, ele nu se suprapun complet în religiile din care provin. Nu se îmbină perfect. Pornesc de la idei asemănătoare, au tehnici aproape identice de aplicare, în esență nu se neagă una pe cealaltă, dar nu complet. Rugăciunile nu sunt mantre, sunt ceva asemănător mantrelor. Cum să spun eu? E ca și cum ai confunda cheesecake cu poalele-n brâu”, scrie sursa citată. 

În plasa ”maestrului” au căzut fete care nu sunt nici sărace, nici mai puțin citite, așa cum e profilul clasic, ci ”actrițe sau studente la Universitatea de Arte din Târgu Mureș”. 

Iată o parte din documentele procurorilor, redată de sursa citată: 

”În discuțiile cu acestea, Nuşi, speculând vulnerabilitățile tinerelor, în timp, ajungea confidenta lor. După ce le câștiga încrederea, dându-le tot timpul dreptate și soluții la problemele pe care le aveau, încet, încet, le sugera că există și o altă cale de a fi fericit în viața, respectiv apropierea de divinitate, iar această apropiere este posibilă doar prin orgasm. Astfel, tinerele erau puse să citească Biblia, scrierile acesteia fiind interpretate într-un mod unic de către Nuşa, şi zilnic, la ora 12 noaptea, acestea trebuiau să aprindă o lumânare albă în faţa căreia să se roage de 3 ori ""Tatăl Nostru"" dezbrăcate complet, după care trebuiau să se masturbeze pentru a avea orgasm. Cu cât făceau de mai mult timp acest ritual, cu atât numerele orgasmelor erau în creştere şi astfel şi apropierea de Dumnezeu”. 

”Cercul” există de 8 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel