Capitala, Smart City. A fost ales consultantul proiectului

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a atribuit, joi, contractul pentru elaborarea 'Strategiei pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti' companiei Deloitte Consultanţă SRL.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, conform ofertei câştigătoare, valoarea contractului va fi de 464.280 lei, fără TVA, cu o durată de prestare a serviciilor de 17 săptămâni de la data ordinului de începere a proiectului.

Următorii paşi pentru dezvoltarea infrastructurii Smart City-Bucureşti vor fi implementarea acesteia, pe termen scurt şi mediu, în următoarele domenii: trafic management, parking, iluminat, infrastructură, guvernare locală - administraţie inteligentă, siguranţă publică, inclusiv sistemul de urgenţă la nivelul Municipiului Bucureşti, energie (electrică, termică, apă, etc.) - energie inteligentă, transport public - mobilitate inteligentă, telecomunicaţii - tehnologii inteligente, mediu - clădiri inteligente, energie verde, turism - servicii turistice inteligente. Prin implementarea Strategiei Smart City, bucureştenii vor beneficia de infrastructură de transport public şi drumuri adecvate, servicii de calitate prin infrastructuri moderne, acces la educaţie de calitate, la servicii medicale de calitate, inclusiv prin intermediul sistemelor online, locuri de muncă, siguranţă publică, reducerea emisiilor de CO2 şi a poluării, reducerea importurilor de energie.

Serviciile ce fac obiectul contractului constau în analiza situaţiei actuale a Bucureştiului şi a zonei limitrofe acestuia, expunerea carenţelor şi a problemelor din municipiu şi furnizarea unui pachet de proiecte prioritare, etapizate şi eficiente, care să răspundă necesităţilor specifice şi deficienţelor reale cu care se confruntă Capitala.

'Bucureştiul face paşi concreţi pentru a deveni un oraş smart, adaptat epocii în care trăim, cea a tehnologiei informatice. Strategia pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti va stabili care sunt acţiunile prioritare pentru ca Bucureştiul să devină cu adevărat un oraş smart în toate domeniile. De asemenea, scopul acestei strategii este acela de a răspunde problemelor reale ale municipiului Bucureşti şi de a ghida Primăria Municipiului Bucureşti în formularea şi implementarea proiectelor pe care le va adopta ulterior. Implementarea acestui proiect va îmbunătăţi nivelul de trai al cetăţenilor şi va aduce capitala României la nivelul marilor capitale europene', a spus primarul general, Gabriela Firea, conform sursei citate.

Despre Deloitte

Deloitte, cu sedii în mari oraşe ale lumii precum New York, Washington, Los Angeles, Londra, Viena, Tokyo, este parte a grupului internaţional de profil Big Four, care reuneşte cele mai mari patru firme de consultanţă. În România, Deloitte este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale de pe piaţă şi furnizează, în cooperare cu alţi parteneri, servicii de audit, juridice, de consultanţă, de managementul riscului, soluţii de servicii externalizate şi consultanţă în tehnologie şi alte servicii adiacente prin intermediul a peste 1.100 profesionişti.

[citeste si]

PMB a publicat pe 22 decembrie 2017, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul de participare simplificat în vederea demarării procedurii privind contractarea 'Strategiei pentru dezvoltarea unui oraş inteligent Smart City Bucureşti'. Au depus oferte doi operatori economici: Deloitte Consultanţă SRL şi Asocierea SNSPA, Facultatea de Administraţie Publică - UPB - ITS România - CNRME - ALDUSI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel