CANCER. Simptome care sunt des ignorate

Unele simptome ale cancerului sunt adesea trecute cu vederea.

Corpul trimite semnale atunci când ceva nu este în regulă, însă, de cele mai multe ori, acestea sunt trecute cu vederea. În unele cazuri pot să semnaleze o boală mai gravă, cum ar fi cancerul. De aceea, este foarte important să faci anual analizele de rutină şi ecografii pentru a depista din timp eventualele probleme.  

Conform BrightSide, există câteva simptome ale cancerului pe care nu trebuie să le ignori. De menționat că acestea pot să fie asociate cu alte afecţiuni, dar există şi riscul ca ele să ascundă o problemă serioasă.

De exemplu, o tuse care persistă mult timp poate să semnaleze o problemă la nivelul plămânilor şi trebuie luată în serios. În special atunci când este însoţită de o scădere a poftei de mâncare, o pierdere rapidă în greutate, expectoraţie cu sânge, precum şi o respiraţie îngreunată şi şuierătoare.

Chiar dacă de cele mai multe ori acest simptom nu are legătură cu cancerul, mai există cazuri în care s-a demonstrat că poate să fie asociat cu cancerul cerebral (mâncărimi persistente la nivelul nărilor).

[citeste si]  

Pierderea în greutate bruscă  

Acest simptom poate să ascundă un cancer la stomac şi este adesea însoţit de un dezgust total pentru preparatele cu carne, senzaţia rapidă de saţietate, anemie şi o încetinire accentuată a tranzitului intestinal.

În orice caz, trebuie consulat un specialist.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel