Pronunţarea sentinţei şi motivarea, în maximum 120 de zile. Modificare a Codului de procedură penală

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, propunerea de modificare a Codului de procedură penală (Cpp) în acord cu decizia Curţii Constituţionale, potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunţării.

Au votat "pentru" 244 de deputaţi, trei au fost "împotrivă", iar 40 s-au abţinut.

"Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor", prevede proiectul adoptat de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Prin propunerea legislativă au fost reglementate şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi - de exemplu, prin pensionare - să semneze motivarea hotărârii.

"Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei", menţionează propunerea legislativă.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, (deputat USR PLUS) a declarat la dezbaterile proiectului că este normal ca fiecare om să ştie pentru ce primeşte o soluţie de condamnare sau de achitare, în acelaşi timp cu pronunţarea.

"Este un moment foarte important, deoarece la momentul elaborării codurilor (...) au fost discuţii de genul celei în care să fie adoptată încă de la acel moment o soluţie care să permită justiţiabilului să afle motivarea odată cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti. La momentul acela s-a considerat că este prea devreme pentru sistemul judiciar. CCR ne obligă acum la o asemenea soluţie şi pentru justiţiabili ar trebui să fie o soluţie foarte bună. Este normal să ştii pentru ce primeşti o soluţie de condamnare, pentru că se dă o soluţie de achitare, odată cu pronunţarea, să nu aştepţi foarte multe luni, uneori se aştepta mai mult de un an pentru a se afla motivarea după ce soluţia se dădea. Voi vota şi eu în calitate de deputat această lege", a spus ministrul Justiţiei.

El a anunţat că la nivelul Ministerului Justiţiei se va analiza şi oportunitatea modificării Codului de procedură civilă într-un sens asemănător. Deputatul UDMR Laszlo-Zsolt Ladanyi a menţionat că Uniunea susţine proiectul şi îl va vota. Deputatul AUR Daniel Rusu a afirmat că grupul său parlamentar "rămâne consecvent cu ceea ce a promis electoratului în campania electorală şi va vota pentru fiecare iniţiativă legislativă bună pentru cetăţeni".

"Nu o să facem niciodată aşa cum am păţit săptămâna trecută din partea unor parlamentari aflaţi la putere care, deşi una au zis, alta au făcut. Grupul AUR va vota pentru acest proiect", a spus Rusu.



Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a arătat că această iniţiativă a fost "pusă prost în acord cu decizia Curţii Constituţionale"



"Şi noi credem că e bine ca nimeni să nu stea în închisoare nici măcar o zi dacă nu ştie de ce stă în închisoare. Pe de altă parte, nu am văzut ce sancţiuni sunt pentru magistraţii care nu se încadrează în cele 120 de zile prevăzute în această iniţiativă. (...) Această iniţiativă a fost pusă prost în acord cu decizia CCR, pentru că trebuie să ne amintim că aţi trecut-o săptămâna trecută prin Senat fără a avea motivarea CCR. Aţi votat o lege invocând punerea în acord cu decizia CCR fără să aveţi decizia.(...) PSD denunţă lipsa de transparenţă şi de dialog în legătură cu acest proiect.(...) Nu pot să îmi explic cum poate o lege să fie trecută prin Parlament în câteva zile fără dezbatere, fără CSM, fără Înalta Curte, fără asociaţiile magistraţilor, fără DNA, fără DIICOT. Practic, aţi transformat Parlamentul României într-un apendice al Guvernului.(...) PSD va oferi deplină libertate de opţiune fiecărui parlamentar cu privire la această iniţiativă, fiecare va vota aşa cum doreşte cu privire la acest punct", a declarat Simonis.



Deputatul PNL Ioan Cupşa a menţionat că liberalii vor vota pentru acest proiect



"Antevorbitorii au vorbit despre nişte probleme. Putem vorbi despre nişte probleme stând comozi în faţa televizorului întinşi într-o rână. (...) Ar fi bine, atunci când aveţi astfel de probleme, să argumentaţi în fapt şi în drept, poate ne convingeţi şi pe noi să ne schimbăm soluţiile pe care le propunem. Nu este iniţiativa Guvernului, este o iniţiativă parlamentară. Faptul că Ministerul Justiţiei a făcut ceea ce trebuia să facă şi s-a consultat în legătură cu acest text normativ cu CSM, iar mai apoi a rezultat acest text supus votului, un text normativ care este întru totul de acord cu motivele, în fapt şi în drept, publicate de către CCR, dovedeşte încă o dată că noi avem dreptate. Sunt convins că o parte din deputaţii grupului PSD vor vota această iniţiativă", a afirmat Cupşa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel