Cabinetul palestinian va demisiona luni după care primul ministru Salam Fayyad va alege noi miniştri la cererea preşedintelui Mahmoud Abbas (foto), au declarat surse politice, citate de Reuters.
Această remaniere, anunţată duminică, era cerută de mult timp de Fayyad şi de unii din facţiunea Fatah a lui Abbas. Ea urmează căderii preşedintelui egiptean Hosni Mubarak în timpul unei revolte populare urmate de cereri de reforme în întreaga lume arabă. „Nu vor fi schimbari majore în componenţa guvernului“, a declarat o sursă politică în legătură cu demisii în masă planificate în interiorul Autorităţii Palestiniene a lui Abbas, constituită în conformitate cu acordurile interimare de pace cu Israelul din 1993. O alta sursă a declarat că "dr. Fayyad va începe imediat discuţiile cu facţiunile pentru a forma cabinetul. Unii miniştri îşi vor păstra portofoliile".
Sprijinită băneşte de donatori internaţionali şi angajată în activităţi de coordonare a securităţii cu Israelul, Autoritatea Palestiniană dispune de un mandat limitat în Cisiordania. Ea a pierdut controlul Fâşiei Gaza acaparat de islamiştii Hamas într-un război civil în 2007. Abbas a continuat să-şi piardă din credibilitate în urma unor negocieri cu Israelul ce stagnează de mult timp asupra unui acord de înfiinţare a unui stat palestinian. Hamas respinge o coexistenţă permanentă cu statul evreu.
Dintre cele 24 de posturi în cabinetul lui Fayyad, doar 16 sunt în prezent ocupate. Doi miniştri au demisionat şi şase au rămas în Gaza. Din cei prezenţi în cabinet, despre unii se afirmă că sunt incompetenţi.
Autoritatea Palestiniană a anunţat sâmbătă că doreşte organizarea unor noi alegeri legislative şi prezidenţiale până în septembrie, dar Hamas a respins acest apel şi a declarat că nu va lua parte la scrutin şi nici nu îi va recunoaşte rezultatele.
sursa> Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu