Skoda, o nouă fabrică în Europa de Est

Bulgaria şi Turcia concurează pentru noua fabrică Skoda.

Grupul ceh Skoda, subsidiară a Volkswagen, intenţionează să-şi deschidă o nouă fabrică, pentru a face faţă cererii ridicate, printre posibilele locaţii fiind Bulgaria şi Turcia, informează publicaţia germană Handelsblatt, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Novinite. Cu siguranţă noua unitate va fi în Europa de Est, dar nu în Cehia, din cauza lipsei forţei de muncă.

'Se poartă negocieri cu Bulgaria şi Turcia', susţine Handelsblatt. La noua fabrică se vor putea produce şi maşini pentru alte branduri ale grupului Volkswagen. 2017 a fost un an de succes pentru Skoda, care a vândut pe plan global un nivel record de vehicule - 1,2 milioane - în timp ce profitul a crescut semnificativ. Decizia privind noua fabrică ar urma să fie luată în şedinţa din 16 noiembrie a Comitetului de supervizare al Volkswagen, când va fi adoptat programul de investiţii al grupului german.

Vânzări în creștere

Recent, Skoda a anunţat că intenţionează să producă pe piaţa indiană un SUV de mărime medie, ca parte a proiectului 'India 2.0', în valoare de un miliard de euro (1,16 miliarde de dolari) a firmei mamă Volkswagen, menit să revitalizeze vânzările pe una dintre pieţele auto cu cel mai rapid ritm de creştere. Expansiunea Skoda vine pe fondul măsurilor de descentralizare adoptate de VW, menite să sporească pe plan global descentralizarea şi responsabilitatea brandurilor sale.

În 2017, vânzările Skoda pe piaţa indiană au urcat cu 30%, datorită cererii solide pentru modelele Skoda Rapid şi Kodiaq. În schimb, VW este în urma rivalelor Ford şi Toyota în India. Până în 2020, India ar urma să devină a treia cea mai mare piaţă auto din lume, după China şi SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel