Ministrul de Externe al Bulgariei a declarat că Sofia își va menține poziția privind aderarea la Schengen.
Vicepremierul şi ministrul de Externe al Bulgariei, Mariya Gabriel, a afirmat vineri că Sofia îşi menţine poziţia de a manifesta înţelegere pentru situaţiile politice interne (ale altor ţări), dar îşi va menţine poziţia obţinută cu muncă asiduă, eforturi şi rezultate. Mariya Gabriel participă la o şedinţă a Comisiei parlamentare de politică externă, precizează Agerpres.
Pentru Bulgaria este important să-şi susţină în continuare poziţia conform căreia şi-a câştigat statutul de membru al Schengen, a spus Mariya Gabriel. Ea a citat un raport al Comisiei Europene din 18 octombrie care afirmă că Bulgaria a pus în practică un management al frontierei solid cu o supraveghere frontalieră eficientă şi controale sistematice la frontieră. Raportul a fost urmat de o misiune reuşită în noiembrie, a spus ministrul de externe.
Discuţii simultane sunt în desfăşurare cu Ţările de Jos şi Austria. De asemenea, contează şi poziţiile celorlalte state membre, a mai spus Mariya Gabriel.
Totodată, Mariya Gabriel, i-a mulţumit preşedinţiei spaniole a Consiliului UE pentru menţinerea subiectului Schengen pe agendă.
Întrebată dacă pentru Bulgaria există opţiunea unei intrări în etape, Gabriel a spus că în eventualitatea unei astfel de opţiuni aceasta ar trebui să includă frontierele terestre. Este un pachet Schengen care include frontierele aeriene, terestre şi maritime care va facilita afacerile, va reduce aglomeraţia la graniţe şi va aduce beneficii reale oamenilor. Mariya Gabriel a fost întrebată dacă Bulgaria a stabilit condiţii suplimentare, ea răspunzând că toate condiţiile au fost îndeplinite.
Au loc discuţii despre măsuri voluntare, care fac parte din legislaţia Schengen, pentru a reafirma disponibilitatea Bulgariei de a proteja frontierele externe ale UE. Nu este vorba despre condiţii, ci despre acţiuni comune, a spus ea.
Întrebată dacă există o strângere cu uşa legată de condiţiile pentru intrarea Bulgariei în Schengen, vicepremierul Ungariei a spus că acest lucru face parte din specificul negocierilor. Totodată, ea a spus de asemenea că nu există niciun risc pentru Bulgaria şi România să fie separate în cursa lor pentru Schengen şi a subliniat importanţa rămânerii lor împreună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu