Brigitte Bardot şi Pamela Anderson denunţă "genocidul împotriva animalelor care se anunţă în România"

Brigitte Bardot şi Pamela Anderson doresc o intervenţie a preşedintelui Consiliului European în România pe tema "genocidului împotriva animalelor, fără precedent, care se anunţă în România, un stat membru UE", se arată într-o scrisoare publicată pe site-ul Fundaţia Brigitte Bardot.

"Prin vocile noastre, care reprezintă milioane de alte voci, ne facem purtătoarele de cuvânt ale opiniei publice internaţionale scandalizate de genocidul împotriva animalelor, fără precedent, care se anunţă în România, un stat membru al Uniunii Europene (UE)", se arată într-o scrisoare postată pe site, citată de Mediafax.

Bardot şi Anderson îi cer, în continuare, preşedintelui Consiliului European "să intervină pe lângă preşedintele (român) Traian Băsescu, pentru ca acesta să accepte crearea unor programe vaste de sterilizare a câinilor vagabonzi, care s-au dovedit eficiente în numeroase alte ţări, şi să renunţe la uciderea a mii de cîini nevinovaţi".

În scrisoare, postată pe site pe 13 septembrie, este citată în continuare "o declaraţie scrisă, adoptată de către Parlamentul European (PE) pe 13 octombrie 2011", care cere statelor membre să creeze "strategii globale de gestionare a populaţiei canine, care cuprinde măsuri ca legi privind controlul populaţiei canine şi împotriva aplicării unor tratamente crude animalelor, promovarea de acţiuni veterinare ca vaccinarea împotriva turbării şi sterilizarea ca mijloc necesar de stăpânire a numărului câinilor nedoriţi".

"Domnul Băsescu nu vrea să audă nimic, el lasă câinii să se reproducă pentru ca apoi să pună miliţiile sale ale morţii să intervină. Este o ruşine pe care Europa nu trebuie să o accepte", se subliniază în scrisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel