Brexit, undă verde pentru proiectul de acord cu Londra

Miniştrii afacerilor europene ai Celor 27 au dat undă verde, luni, proiectului de acord cu privire la Brexit, a declarat, la finalul reuniunii de la Bruxelles, ministrul austriac Gernot Bluemel, a cărui ţară deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE, transmite AFP.

 'Prima etapă dificilă a fost depăşită. Am reuşit să menţinem unitatea', a declarat Bluemel cu privire la acord, într-o conferinţă de presă. 'Sunt satisfăcut că miniştrii susţin astăzi întregul pachet', a afirmat şi negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, cu şase zile înaintea summitului extraordinar al şefilor de stat şi de guvern ce va avea loc duminică, la Bruxelles. Şefa guvernul de la Londra, Theresa May, confruntată în ţara sa cu o opoziţie aprinsă faţă de acest acord, se va afla şi ea la summit.

"Divorțul este încă deschis"

Potrivit europenilor, posibilitatea de extindere a perioadei de tranziţie post-Brexit se numără printre puţine puncte încă deschise discuţiilor cu privire la termenii divorţului. 'Cred că în timpul acestei săptămâni vom face o propunere definitivă pentru o dată. Această decizie va fi luată de comun acord între Marea Britanie şi Cei 27', a declarat Barnier. Perioada de tranziţie este prevăzută până la sfârşitul lui 2020 în acordul provizoriu de retragere, dar, potrivit unei surse europene, negociatorul-şef al UE ar fi propus prelungirea ei cu doi ani. 'În mod evident, dacă prelungim (...) va trebui găsit un acord pe planul contribuţiei financiare' a Marii Britanii, a subliniat Michel Barnier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel