€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

BREXIT. Premierul britanic, anunț important privid ieșirea din UE

theresa_may_42455800
 

Premierul britanic, Theresa May, a anunțat vineri că nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul retragerii din blocul comunitar, până când nu va fi...

Vorbind după o discuție avută cu premierul scoțian, Nicola Sturgeon, întâlnire prin care șefa executivului de la Londra a urmărit în special să examineze căile de a menține Scoția în cadrul Regatului Unit, Theresa May a subliniat că dorește să găsească cea mai bună înțelegere pentru întreaga țară.

'Sunt dispusă să ascult opțiunile și i-am transmis astăzi clar premierului (Nicola Sturgeon n.red) că doresc ca guvernul scoțian să fie implicat deplin în discuțiile noastre', a spus Theresa May în fața presei. 'Am afirmat deja că nu voi activa articolul 50 până când nu voi considera că avem o abordare a Marii Britanii și obiective pentru negocieri. Cred că este important să stabilim aceste lucruri înainte să activăm articolul 50', a adăugat premierul britanic, referindu-se la negocierile pe care Marea Britanie trebuie să le poarte cu UE privind condițiile retragerii din blocul comunitar.

[citeste si]

Înainte de a veni la această întâlnire, desfășurată la Edinburgh (capitala Scoției), Theresa May a transmis o declarație în care afirmă că ea crede 'cu toată inima în Regatul Unit — prețioasa uniune dintre Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord'. 'Vin aici pentru a-mi arăta angajamentul de a păstra această uniune care a rezistat de-a lungul secolelor', a subliniat ea.

Însă Nicola Sturgeon a vorbit din nou despre un nou referendum pe care ar intenționa să-l convoace pentru a obține independența Scoției, unde la referendumul din 23 iunie privind Brexitul a existat un vot majoritar pentru rămânerea în UE.

'Plec de la premisa că încercarea de a bloca un referendum, dacă este evident că (un referendum n.red) este ceea ce scoțienii doresc, ar fi complet greșit', a spus Nicola Sturgeon la postul Sky News după discuția cu Theresa May.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close