BREXIT. Zeci de mii de români cu ochii pe Regatul Unit. Cadrul legal, opinii, sondaje

Premierul britanic, David Cameron, îndeamnă  britanicii să voteze rămânerea în Uniunea Europeană
Premierul britanic, David Cameron, îndeamnă britanicii să voteze rămânerea în Uniunea Europeană

Secțiile de votare de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord privind ieșirea țării din Uniunea Europeană s-au deschis joi dimineața.  Este pentru a doua oară, de când țara a devenit membră a UE (1975), când cetățenii acestei țări sunt consultați cu privire la oportunitatea rămânerii sau ieșirii din Uniune.

Cadrul legal

Organizarea referendumului a fost stabilită prin Legea privind Referendumul pentru UE din 2015 (European Union Referendum Act 2015), actul normativ precizând că pot vota cetățenii celor patru țări componente ale Regatului (Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord), precum și cetățenii Commonwealth-ului care au reședința în Regatul Unit și Gibraltar, potrivit site-ului bbc.com. Cetățenii altor țări din UE rezidenți în Marea Britanie nu au însă dreptul de a participa la acest referendum, potrivit Agerpres.

În Legea din 2015 se menționează că ziua organizării consultării nu trebuie să fie mai îndepărtată de 31 decembrie 2017, astfel încât Parlamentul britanic a decis, în februarie 2016, ca data să fie 23 iunie 2016.

Întrebarea la care cetățenii Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sunt chemați să răspundă este "Ar trebui Regatul Unit al Marii Britanii să rămână membru al UE sau ar trebui să părăsească Uniunea?" și este formulată tot în European Union Referendum Act 2015, publicat pe site-ul legislation.gov.uk. Propunerea privind întrebarea a fost făcută de guvern și aprobată de Comisia electorală din Regatul Unit.

Referendumul din 23 iunie este unul de tip pre-legislativ, adică se desfășoară înainte de adoptarea deciziei cu privire la tema care face obiectul referendumului, și nu are forță juridică obligatorie. Astfel, autoritățile de la Londra nu sunt obligate să ia în calcul rezultatele consultării populare din 23 iunie 2016.

Presa britanică a lansat întrebarea dacă va avea loc un al doilea referendum, în cazul în care rezultatul referendumului va fi 50% pentru ieșire și 50% pentru rămânerea în UE. Site-ul telegraph.co.uk scria, la 15 iunie 2016, că legislația electorală britanică nu conține nicio prevedere cu privire la ce se întâmplă în situație de egalitate.

În ceea ce privește posibilitatea de retragere a unui stat membru din Uniune, această procedură a fost pentru prima dată prevăzută în Tratatul de la Lisabona, art. 49A al actului arătând că "orice stat membru al UE poate decide să se retragă din Uniune, în acord cu propriile prevederi constituționale". Tratatul de la Lisabona mai menționează că statul membru care are intenția de a părăsi construcția europeană, trebuie să notifice Consiliul European, urmând apoi negocieri între statul membru și instituția europeană, în vederea încheierii unui acord între cele două părți, în care să fie trasată viitoarea colaborare cu UE.

Poziții pro-Brexit și anti-Brexit pe scena politică britanică

Referendumul pentru rămânerea sau părăsirea de către Regatul Unit a UE a divizat scena politică britanică, dar și opinia publică din această țară.

Punctul de vedere oficial al guvernului este de susținere a rămânerii în UE. Premierul conservator David Cameron a declarat, la 20 februarie 2016: "Voi merge în Parlament și voi propune ca poporul să decidă viitorul țării noastre în Uniunea Europeană printr-un referendum ce va fi organizat joi, 23 iunie. Poziția Guvernului este să recomande rămânerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată". Nu toți membrii din Guvernul condus de Cameron sunt însă pentru rămânerea țării în Uniune. Șase membri ai actualului cabinet (Iain Duncan Smith, John Whittingdale, Chris Grayling, Theresa Villiers, Priti Patel și Michael Gove) au anunțat, la 20 februarie 2016, că susțin ieșirea Marii Britanii din UE, potrivit "The Guardian".

În ceea ce privește poziția partidelor politice parlamentare, laburiștii (Labour Party), verzii (Green Party), liberal-democrații (Liberal Democrats), Partidul Național Scoțian (SNP) sunt pentru rămânerea Regatului Unit în Uniune, în timp ce Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKIP) este pentru părăsirea UE. De altfel, UKIP, partid autodefinit libertarian, dar considerat populist de către specialiști, a fost principalul susținător al campaniei Leave.eu, încă de când s-a decis organizarea referendumului, în octombrie 2015.

[citeste si]

Cu toate acestea, la 13 aprilie 2016, Comisia electorală britanică a decis ca Vote Leave să fie campania oficială care să reprezinte vocea partizanilor ieșirii Regatului Unit din Uniune. Campania Vote Leave este susținută de aripa eurosceptică din cadrul Partidului Conservator, scrie voteleavetakecontrol.org.

Partizanii Brexit-ului susțin un nou tip de relație a Regatului Unit cu UE, relație care să fie în continuare una de cooperare, dar care să permită reluarea controlului țării asupra politicilor publice și încetarea supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern. Susținătorii acestei poziții cred de asemenea că un Regat Unit în afara UE este o țară cu o mai mare influență, mai ales comercială, atât în raport cu Organizația Mondială a Comerțului, cât și cu alte organizații internaționale. "Un vot pentru 'ieșire' și o mai bună și mai prietenoasă relație cu UE este mai sigură decât să dăm Bruxelles-ului mai multă putere și mai mai muți bani în fiecare an", este sloganul campaniei oficiale Vote Leave, conform voteleavetakecontrol.org.

Campania oficială de rămânere a țării în Uniunea Europeană este "Britain Stronger in Europe". Cu sloganul, "Votează 'rămâne' pentru ca tu și familia ta să rămâneți mai puternici, mai în siguranță și cu o viață mai bună", campania anti-Brexit susține că rămânerea în Uniune este mai constructivă în contextul amenințărilor extremismului islamic, migrației, amenințării rusești și schimbărilor climatice. Costurile economice ale exit-ului sunt mai mari decât cele ale rămânerii, iar piața unică din cadrul UE oferă posibilitatea ca Marea Britanie să fie o putere în cadrul unui întreg (UE), mai precizează susținătorii campaniei "Britain Stronger in Europe", potrivit strongerin.co.uk.

La nivel internațional, pentru ieșirea Regatului Unit din UE s-au pronunțat și Donald Trump, candidatul democrat la președinția SUA din 2016, și Marine le Pen, lidera Frontului Național din Franța. La rândul lor, președintele amercian Barack Obama, precum și lidera Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, consideră că este nevoie de rămânerea Regatului Unit în UE. "Referendumul privind Brexit-ul ar purtea destabiliza recuperarea Regatului Unit (...) Incertitudinea este rea în sine. Nici unui actor economic nu-i place lipsa de predictibilitate. Aceștia (n.r. — actorii economici) nu investesc, nu angajează și nu iau decizii în perioade de incertitudine", a precizat Christine Lagarde, la 24 februarie 2016, conform "The Guradian".

Opinia publică din Regatul Unit. Sondaje

Sondajele realizate de la începutul anului 2016 până în luna iunie 2016 arătau că trendul era mai degrabă în favoarea rămânerii în UE decât invers. Potrivit sondajelor citate de site-urile mirror.co.uk și theguardian.com, în luna iunie s-au observat schimbări de percepție, astfel încât perioada 9-15 iunie 2016 arată că scorul pentru și împotriva exit-ului este strâns: sondajul online YouGov, realizat în perioada 12-13 iunie 2016, pe 1.905 persoane (46% pentru exit, 39% pentru rămânere și 11% nehotărâți); sondajul EU Referendum, realizat la 14 iunie 2016 (47% pentru exit și 44% pentru rămânere, față de 8 iunie, când 44% erau pentru exit și 45% pentru rămânere); sondajul ICM, realizat la 13 iunie 2016 (53% pentru exit vs. 47% pentru rămânere).

Referendumul din Regatul Unit din 5 iunie 1975

La referendumul anterior, organizat pe aceeași temă la 5 iunie 1975, 67,23% dintre cetățenii Regatului Unit s-au pronunțat pentru rămânerea țării lor în Comunitatea Economică Europeană (UE), în timp ce 32,77% au votat împotrivă. Prezența a fost de 64,62% dintre alegătorii înregistrați. Întrebarea la care au trebuit să răspundă britanicii a fost: "Guvernul a anunțat rezultatele renegocierii termenilor privind apartenența Regatului Unit la Comunitatea Europeană. Credeți că Regatul ar trebuie să rămână în Comunitatea Europeană?" (Sursa: Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel