Breivik, provocator și după comunicarea pedepsei

Norwegian mass killer Breivik gestures as he arrives in the court room at Oslo Courthouse
Norwegian mass killer Breivik gestures as he arrives in the court room at Oslo Courthouse

Criminalul norvegian Anders Behring Breivik, condamnat vineri de Tribunalul din Oslo la 21 de ani de închisoare pentru masacrarea a 77 de persoane în data de 22 iulie 2011, a anunţat că nu face apel împotriva verdictului, însă a încheiat cu o ultim declarație șocantă, relatează AFP

[caption id="attachment_224644" align="aligncenter" width="640"] Sursa foto: Reuters[/caption]

La finalul unui proces care a durat patru luni și a costat 8,85 de milioane de euro, după o ultimă ședință de aproximativ șapte ore și jumătate, inclusiv pauzele, Anders Behring Breivik a declarat că nu dorește să facă apel pentru că nu dorește să ofere legitimitate tribunalului care l-a judecat.

"Nu voi face apel", a declarat extremistul de dreapta, repetând de câteva ori că nu recunoaște ”verdictul ilegitim”.

În vârstă de 33 de ani, extremistul de dreapta, și-a încheiat intervenția cu o ultimă provocare: „Vă situați de partea ideologiei multiculturaliste și eu nu pot legitima Curtea...”, după care a declarat că  vrea să prezinte  "scuze militanţilor naţionalişti pentru că nu a executat mai multe persoane".

Deși, dintr-un motiv necunoscut, microfonul la care vorbea s-a închis înainte să apuce să termine fraza, judecătoarea Wenche Elizabeth Arntzen l-a întrerupt pe criminalul celor 77 de persoane și vinovat de rănirea altor 240, în iulie, anul trecut.

Într-un prim atentat cu bombă împotriva sediului Guvernului de la Oslo, Breivik a omorât mai întâi opt persoane, pentru ca ulterior, într-un atac armat comis într-o tabără de vară a tinerilor laburişti, pe Insula Utoya, alte 69, majoritatea adolescenţi, să fie uciși de același extremist.

Breivik şi-a recunoscut faptele și după ce, inițial, fusese declarat bolnav psihic de către o primă expertiză psihiatrică, ulterior, o contraexpertiză a stabilit că Breivik este perfect sănătos pentru a răspunde penal pentru faptele sale.

Tribunalul din Oslo l-a declarat, vineri, în unanimitate pe Anders Behring Breivik, responsabil de actele sale și l-a condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă în Norvegia, care poate fi prelungită ulterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel