Brandurile sociale Meșteshukar ButiQ, Zuriell și DECE își prezintă noile colecții de produse

Joi, 21 septembrie, ora 18.30 ne vedem în magazinul Meșteshukar ButiQ pentru a-ți prezenta în premieră doi dintre cei mai creativi antreprenori sociali și colecțiile lor de produse: brandurile DECE și Zuriell.

Meșteshukar ButiQ aduce în magazin poveștile antreprenorilor care cred în schimbare și idei pozitive.

Expoziția va reuni unele dintre cele mai fresh și originale colecții de produse contemporane realizate integral prin tehnici manuale, din materiale naturale.

Toate produsele prezentate în cadrul evenimentului reprezintă un punct de întâlnire între design, manufactură, tehnici tradiționale, oameni și povești.

Produsele Meșteshukar ButiQ, colecția de agende Zuriell și cea mai nouă colecție de accesorii din piele DECE se vor completa reciproc prin unicitate, design și poveste în magazinul concept.

(w670)

Alături de creatorii brandurilor vor participa la eveniment și meșteșugarii implicați în cele trei proiecte care au schimbat antreprenoriatul social prin creativitate și muncă.

Prezența maestrului Caliu, cel mai vechi membru al Taraf de Haidouks și, în prezent, leader Taraf de Caliu va fi o altă premieră în magazinul Meșteshukar ButiQ impreună cu cel mai iubit meșteșug și poate cel mai vechi, cântecul.

Maestrul Caliu este cel mai inspirat improvizator, este cel care stăpânește ca nimeni altul repertoriul „clasic” al satului, precum si muzicile urbano-lăutărești  purtând meșteșugul viorii cu mândrie pe aproape toate contintele lumii..

Brandul Meșteshukar ButiQ reușește să surprindă toamna cu un nou eveniment de design care nu uită să spună poveștile celor care construiesc “povești” prin obiecte care schimbă realitatea urbană.

Zuriell- este o agendă refolosibilă care funcționează pe bază de rezerve. Coperta din piele este autentică și se asortează cu orice loc sau ținută. Zuriell este produs în Romania și este asamblat de mâinile persoanelor care provin din medii defavorizate.

DECE - face parte dintr-un program holistic de dezvoltare a comunității Rome din partea de Sud-Vest a României, un proiect inițiat și crescut în mulți ani de muncă alături de familii care trăiau în condiții dificile. Din 2013 DECE a început să manufactureze produse din piele, produse care reprezintă o parte importantă din povestea brandului.

(w670)

Mesteshukar ButiQ - este prima afacere socială care a reușit să integreze meșteșugul rom în viața contemporană prin produse de lifestyle conceptualizate cu ajutorul unor designeri internaționali. Obiectele Meșteshukar ButiQ sunt printre cele mai titrate în materie de revitalizare a meșteșugurilor rome de la noi – au fost incluse în expozițiile Vienna Design Week și Stockholm Design Week. De la podoabe din metale prețioase la piese de mobilier din lemn, coșuri de răchită, vase din cupru și genți din piele – toate inspirate din tradiția romă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel