"Botez regal" pentru prinţesa Charlotte

Prinţesa Charlotte, fiica cuplului regal al Marii Britanii,  în vârstă de nouă săptămâni, a fost botezată duminică, la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, cu apă din râul Iordan, apă dăuită de suvernaul Iorbanului. 

Prinţesa Charlotte, care s-a născut pe 2 mai, şi-a făcut duminică la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, Norfolk, cea de-a doua apariţie publică, potrivit bbc.com.

De altfel, cu prilejul botezului prinţesei Charlotte, care ocupă locul al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, prinţul William, soţia lui, ducesa Catherine, şi cei doi copii ai lor au putut fi văzuţi pentru prima dată împreună în public.

Cei patru au venit împreună în jurul orei locale 16.30 (18.30, ora României) la biserica St. Mary Magdalene, pentru a participa la această ceremonie religioasă privată, la care au fost invitate doar 21 de persoane, inclusiv regina Elizabeth a II-a Marii Britanii şi soţul ei, ducele de Edinburgh, părinţii ducesei de Cambridge, Carole şi Michael Middleton, sora şi fratele acesteia, Pippa şi James Middleton, dar şi prinţul Charles de Wales, tatăl prinţului William, şi soţia acestuia, ducesa de Cornwall. De la această ceremonie tradiţională a lipsit prinţul Harry, fratele mai mic al prinţului William, care se află în prezent în Africa.

Prinţesa Charlotte şi-a făcut apariţia la botezul său într-un cărucior negru tradiţional împins de mama sa, ducesa de Cambridge, care a purtat o ţinută elegantă de culoare ivoriu. Acest cărucior a fost folosit de regina Elizabeth a II-a pentru doi dintre copiii săi, conform relatărilor BBC.

Citește și: Prinţesa Charlotte şi Prinţul George, primele imagini surprinse de ducesa de Cambridge-GALERIE FOTO

De asemenea, prinţesa Charlotte a purtat o rochiţă de botez din satin şi dantelă crem, o replică a aceleia purtate în 1841 de fiica cea mare a reginei Victoria.

Micuţa prinţesă a fost însoţită şi de tatăl său, prinţul William, şi de fratele său care va împlini doi ani pe 22 iulie, prinţul George. Acesta din urmă a purtat o cămăşuţă cu mâneci scurte şi o pereche de pantaloni scurţi roşii, această ţinută fiind asemănătoare aceleia purtate de tatăl său, prinţul William, în 1984, atunci când acesta din urmă a mers la spital pentru a-l vedea pentru prima dată pe prinţul Harry, fratele său mai mic, care abia se născuse.

Totodată, biserica în care a avut loc botezul este aceeaşi în care prinţesa Diana, mama prinţului William, a fost botezată în anul 1961. De altfel, în memoria acesteia, micuţa prinţesă Charlotte a primit şi prenumele Diana, alături de Elizabeth, care i-a fost dat după străbunica sa, regina Elizabeth a II-a Marii Britanii.

În plus, printre cei cinci naşi de botez ai prinţesei Charlotte s-a numărat şi Laura Fellowes, fiica uneia dintre surorile mai mari ale prinţesei Diana, Jane. Ceilalţi naşi de botez ai prinţesei au fost patru persoane foarte apropiate părinţilor săi, prinţul William şi ducesa de Cambridge, respectiv: Thomas van Straubenzee şi James Meade, prieteni ai prinţului William, Adam Middleton, verişor al ducesei Catherine, şi Sophie Carter, una dintre prietenele ducesei de Cambridge.

Citește și: Ducesa Kate, scrisoare postată pe Twitter la 10 zile după ce a născut

În urmă cu doi ani, fratele mai mare al prinţesei Charlotte, prinţul George, a avut şapte naşi de botez, între care s-a aflat un singur membru al familiei regale britanice, respectiv Zara Phillips. Restul naşilor de botez ai prinţului George, la ceremonia religioasă a acestuia, care a avut loc în octombrie 2013, au fost aleşi din rândul prietenilor apropiaţi ai ducelui şi ducesei de Cambridge.

Deşi ceremonia a fost una privată, admiratorilor familiei regale britanice li s-a permis accesul în zona din jurul bisericii St. Mary Magdalene din Sandringham. Astfel, câteva mii de persoane adunate în apropierea intrării în biserică au putut să o vadă pe micuţa prinţesă Charlotte şi pe ceilalţi membri ai familiei regale britanice la venirea la ceremonie.

Totodată, admiratorii familiei regale britanice au putut să facă în acest context selfie-uri (poze de tip autoportret) şi fotografii cu aceştia. S-a încălcat astfel o regulă tradiţională care interzice publicului să îi fotografieze pe membrii familiei regale britanice în timp ce se duc la biserică. Această restricţie este ridicată, în general, doar în ziua de Crăciun.

Însă prinţul William şi soţia sa, ducesa de Cambridge, care de obicei ţin foarte mult la respectarea intimităţii lor, au cerut ca această regulă "să fie relaxată" cu prilejul botezului fiicei lor. Astfel, oamenii au putut să facă fotografii cu ducele şi ducesa de Cambridge şi cu cei doi copii ai lor, prinţesa Charlotte şi prinţul George.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel