Băsescu, dezvăluiri: Ca procurorul Negulescu mai sunt în sistem

Fostul preşedinte Traian Băsescu susține că în sistemul de justiţie există mai multe cazuri precum cel al procurorului DNA Mircea Negulescu.


"Ca Negulescu mai sunt în sistem. Procurori care mistifică dosare la ordin mai sunt. Este doamna Roșu din DNA. Este doamna Sutiman, care dădea ordine „fă dosare așa", inclusiv pentru Firea. În cazul dosarului meu, cel cu Firea, ordinul a fost dat de şefa secţiei I, Camelia Sutiman", a declarat Traian Băsescu, duminică seară, la România TV.

Traian Băsescu consideră că în spatele acţiunilor DNA din 2015 şi 2016 nu a fost preşedintele Iohannis, ci doar iniţiativa şefei DNA, care a vrut să umilească oamenii politici.

"Procentul de corupţie în justiţie e ca şi în politică. Nu vedeţi că nu găsim 450 de parlamentari care să fie cristal ca paharul. De ce credeți că am găsi 3.000 de procurori. Justiția și SRI sunt instituții publice, trebuie să avem curaj să spunem că și aceste sisteme trebuie curățate. Vă asigur că sunt mulți Negulești în sistem”, a mai spus fostul președinte, acesta considerând, de asemenea, că prima urgență este o lege de protejare a judecătorilor.

”E nevoie de un articol de lege prin care judecătorii să fie protejați de abuzurile procurorilor. Judecătorul nu trebuie să poată fi pus sub acuzare ca un om obișnuit, ci doar după ce procurorul este cenzurat de cineva. Și dacă aș greși în aprecierea mea, trebuie luată o măsură pentru ca judecătorii să fie eliberați de presiunea din partea procurorilor”, a subliniat Traian Băsescu.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel