Avocat Chitic: Iohannis, act de sabotaj. Ce nu se aude pe înregistrări

Anca Jurma a renunţat la şefia DNA. Avocatul Dan Chitic a explicat procedura care ar trebui să urmeze după acest moment.

"Procedura este prea strâmtă pentru situaţia pe care o avem astăzi. Va trebui numit un al interimar. Avem o situaţie care scapă legii şi Constituţiei. Avem un act conştient şi asumat de sabotaj instituţional şi constituţional, venit din partea lui Klaus Iohannis. Toată discuţia legată de interimat nu ar mai fi trebuit să aibă loc. Ar fi trebuit ca, până acum, să avem un procuror-șef la DNA. Este o instituţie care are responsbailități imense, mai ales că sunt în curs nişte dosare", este de părere avocatul.

Vezi și: Anca Jurma a renunțat la șefia DNA. Toader: Iohannis, obligat s-o numească pe Adina Florea

"Vă spun asta dinăuntru, nu se aude din înregistrări"


"Şi vă spun asta dinăuntru, ceea ce nu se aude din înregistrări: modul de a lucra al DNA este neschimbat. Din înregistrările respective, vedem că DNA şantaja judecători, pe aceia care nu sunt deja la culoare, aşa cum le ştim că există. Asta arată foarte clar că această instituţie a scăpat de sub controlul CSM. În momentul de față, a reușit să creeze un dezechilibru între puterile statului. Pentru acest motiv, măsura care trebuie luată este cea cu privire la preşedinte. S-a discutat dacă este oportună sau nu suspendarea lui Klaus Iohannis. Eu zic că nu este o problemă de oportunitate, ci de obligaţie. Încălcările Constituţiei sunt constante şi repetate. Actele de sabotaj ale instituţiilor fundamentale ale statului român sunt evidente. Dinamitarea mandatului pe care România îl are la nivel european este evident, prin nenumirea celor doi miniştri", a mai spus Dan Chitic, la Antena 3.

Vezi și: Anca Jurma - DNA, răsturnare de situație. Culise din CSM

"Cei care sunt la putere au pârghii legislative"

Avocatul  crede că "este o obligaţie imperioasă, imediată ca actuala coaliţie să ia măsurile care se impun pentru revenire la starea de drept, nu statul de drept. În mod corect, tradus, ar fi "stare de drept". Nu este vorba despre un "stat de drept", pentru că statul nu poate fi de drept, ci o "stare de drept". În ceea ce priveşte astăzi România, noi nu ne aflăm într-o stare de drept, nici la nivelul instituţional, nici la nivelul justiţiei. Trebuie luate măsuri. Cei care sunt la putere au pârghii legislative. Sunt o grămadă de ezitări şi prelungiri ale unor subiecte pe care nu le pot înţelege. Sunt de doi ani şi ceva. Să nu mai vorbim că, din 2012, cu un an pauză, PSD a fost la putere. Trebuie luate, acum, aceste măsuri pentru că nu este o chestiune de politică internă, ci de stabilitate naţională",  a mai spuc avocatul Dan Chitic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel