Autostrada Sebeş-Turda. Inspecţia în vederea recepţiei

Inspecţia în vederea recepţiei pe lotul 4 din autostrada Sebeş-Turda ar putea fi făcută abia în martie, iar circulaţia pe lotul 4 depinde de recepţia lotului 3.

BInspecţia în vederea recepţiei pe lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda ar putea fi făcută abia în martie, pentru că acolo nu s-au terminat lucrările, însă, chiar dacă acest tronson va fi recepţionat, nu se va putea deschide circulaţia în zonă până când nu va fi finalizat şi lotul 3, pentru că lotul 4 are descărcarea prin lotul 3, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.

'Inspecţia în vederea recepţiei pe lotul 4 Sebeş - Turda ar putea fi făcută abia în martie, pentru că acolo nu s-au terminat lucrările. Mai au de lucrat la taluze, la şanţuri, la garduri şi la alte elemente de siguranţă pe care trebuie să le monteze, care sunt elemente supuse recepţiei. Însuşi consultantul, în discuţiile cu noi, a recomandat să nu facem pe 15 februarie (inspecţia - n. r.), pentru că nu sunt gata lucrările şi, ca atare, noi estimăm că în luna martie se va putea constitui comisia de inspecţie în vederea recepţiei. Discutăm în continuare cu antreprenorul şi cu consultantul, pentru a vedea care este evoluţia şi să stabilim când se va face această comisie în vederea recepţiei. Nu ştiu de unde a apărut termenul de 15 februarie pentru recepţia lotului 4 deoarece niciodată recepţiile nu se fac până când nu se termină lucrările şi, ca atare, pentru această dată nu era programată nicio recepţie. Nu a existat niciodată un anunţ oficial al CNAIR privind recepţia pe 15 februarie a lotului respectiv', a explicat Şerbănescu.

90 de zile la dispoziţie

Antreprenorul lotului 3 pe care s-au descoperit neconformităţi este Tirrrena Scavi, companie care are 90 de zile la dispoziţie (de la inspecţia pe lot, în ianuarie - n. r.) să le corecteze, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei de drumuri. Potrivit acestuia, termenul până la care Tirrena Scavi ar trebui să remedieze neconformităţile pe lotul 3 este luna aprilie.

'Noi am fost în ianuarie în inspecţie, deci 90 de zile înseamnă aprilie, la care se adaugă perioada în care vremea nu a permis să se intre în amplasament şi să se facă lucrări. Practic, circulaţia în zonă depinde de modul în care Tirrena Scavi înţelege să corecteze neconformităţile constatate cu ocazia recepţiei. Dacă nu le corectează şi dacă nu putem face recepţia (pe lotul 3 - n. r.) blocăm, practic, două loturi pe care s-ar putea circula. Lungimea celor două loturi este de circa 27 de kilometri', a precizat acesta.

[citeste si]

Procesul de recepţie în cazul lotului 3 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost suspendat din cauza existenţei unor neconformităţi constatate de către comisia de specialitate, iar autorităţile au stabilit împreună cu antreprenorul un termen de remediere a problemelor de 90 de zile, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis pe 17 ianuarie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel