Atenţionare de călătorie: Croaţia - ninsori abundente şi restricţii de circulaţie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Republica Croaţia că prognozele meteorologice indică importante căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare.

Din cauza stratului de zăpadă actual, sunt înregistrate întârzieri ale mijloacelor de transport persoane şi mărfuri în zonele montane Lika şi Gorski Kotar, în zonele centrale şi nord-vest, informează MAE într-un comunicat transmis joi Agerpres.

Drumurile sunt umede şi alunecoase în Istria, în zona de coastă nordică şi în partea de sud a Croaţiei, în special la poduri şi viaducte, din cauza temperaturilor scăzute, existând pericolul formării poleiului, arată sursa citată. În aceste condiţii, conducătorilor auto li se solicită să circule, obligatoriu cu pneuri de iarnă, cu viteza de deplasare adaptată la condiţiile rutiere pe timp de iarnă şi să menţină distanţa de siguranţă între vehicule. Farurile trebuie să fie aprinse şi în timpul zilei.

În această perioadă există o interdicţie de circulaţie a vehiculelor de marfă cu remorcă, iar toate celelalte vehicule trebuie să utilizeze echipamentul de iarnă pe drumurile din regiunea montană Gorski Kotar şi în zona de coastă de nord. În zona punctelor de trecere a frontierei Brod na Kupi, Cabar şi Prezid, din cauza condiţiilor de conducere pe timp de iarnă reglementate de Slovenia, este suspendată circulaţia pentru vehiculele de marfă care cântăresc mai mult de 7,5 tone.

[citeste si]

MAE recomandă consultarea, pentru informaţii actualizate, a următoarelor pagini de Internet: Automobil Clubul Croat - http://www.hak.hr/en; Compania Naţională Croată de Căi Ferate - http://www.hznet.hr; Autoritatea Portuară Croată - http://www.portauthority.hr şi Agenţia Croată de Aviaţie Civilă - http://www.ccaa.hr, precum şi http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/HR-CroaCia.html, iar, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul croat, se poate apela numărul european unic de urgenţă '112'.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Croaţia: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii României la Zagreb: +38598414341, arată MAE. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă' (disponibilă gratuit în 'App Store' şi 'Google Play'), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel