Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat atacul armat care a avut loc miercuri, în Franța, la sediul revistei de satiră Charlie Hebdo, și s-a soldat cu 11 morți.
"Acesta este terorism în forma sa cea mai hâdă. În afară de oamenii care și-au pierdut viața acolo, știrea face prima pagină în toată lumea civilizată, și, desigur, răspândește teroarea. Vedeți, nu întâmplător s-a ajuns la toate lucrurile acestea pe care le discutăm, cu lupta împotriva terorismului, cu toate măsurile care se iau, renunțarea la democrație până la urmă, prin supravegherea excesivă a cetățeanului, a societăților, a societății în ansambului iei
Atunci când presiunea scade, se întâmplă un asemenea atac terorist", a declarat Bogdan Chirieac, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
"Multiculturalismul acesta nu a dat rezultate în Europa, așa cum spuneau oameni importanți ai Continentului, inclusiv premierul britanic și cancelarul Germaniei, și avem astfel de extremiști. Această ciocnire a civilizațiilor, care, iată, nu se face între confesiunea creștin-ortodoxă și cea catolică-protestantă, se face, din nefericire, în vestul Europei, între creștini și musulmani. Ne place, nu ne place, aceasta este situația.
Desigur, și trebuie trasat fără echivoc linia, nu între musulmanii normali. Islamismul este una dintre religiile fundamentale ale lumii, cu o bogată cultură, cu un important adaos la patrimoniul umanității. Problema este însă la fundamentaliști, la extremiști, la oameni care nu fac altceva decât să contorsioneze Islamul, să facă în așa fel încât să-și justifice crimele printr-o religie, printr-un crez. Problema este că cei care fac asta chiar sunt convinși că-și servesc crezul lor. În realitate, sunt manipulați de o mână de nebuni sau de oameni interesați", a mai spus analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu