Armata ungară poate începe ridicarea unui gard la granița cu România în 48 de ore

Armata ungară este pregătită să înceapă în 48 de ore ridicarea unui gard la granița cu România dacă refugiații își vor schimba actuala rută ce traversează Croația și Slovenia și vor alege să treacă prin România, a declarat marți pentru agenția EFE biroul de presă al Ministerului ungar al Apărării.

De asemenea, portalul ungar de știri 'delmagyar' a publicat, tot marți, imagini ce arată marcajele de la granița cu România ce trasează linia viitorului gard.

Precizarea Ministerului ungar al Apărării survine după ce premierul Viktor Orban a declarat vineri că oricare ar fi planurile migranților de a folosi noi rute în Europa, 'este absolut sigur că nu vor trece prin Ungaria', pentru că autoritățile de la Budapesta vor închide și granița cu România dacă va fi necesar, la fel cum au închis și granițele cu Serbia și Croația, unde au ridicat de asemenea garduri de sârmă ghimpată.

Această decizie a Ungariei a condus la devierea fluxului migrator către Croația și Slovenia. Dar acestea din urmă au decis săptămâna trecută să permită intrarea pe teritoriile lor numai a migranților care își manifestă dorința de a cere azil în Germania sau Austria și au sporit controalele la granițe. Hotărârea survine unei decizii similare luate de autoritățile de la Berlin și Viena după ce statele scandinave au început să restricționeze primirea migranților. Prin urmare, migranții ar putea încerca să treacă din Serbia în România pentru a-și continua călătoria către vestul Europei prin Ungaria și Austria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel