Arad: Motoclist rătăcit în pădure și deshidratat, căutat de mai multe echipe | DCNews
Cele mai citite

Arad: Motoclist rătăcit în pădure și deshidratat, căutat de mai multe echipe

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
motociclist_29623100

Un motoclist a cerut ajutor, duminică seara, spunând că s-a rătăcit în pădure, lângă localitatea Obârșia din județul Arad. Motoclistul a spus că este deshidratat și rămâne fără semnal la telefon.

„Persoană rămasă în pană cu motocicleta de enduro în pădure, mai sus de localitatea Obârșia. Fără semnal la telefon. Au fost alocate forțe de intervenție de la Secția de Pompieri Bârzava, 2 pompieri cu o mașină de teren, 1 echipaj SMURD de tip B, 2 jandarmi cu un auto de teren, 2 polițiști de la postul Petriș, 2 angajați de la Ocolul Silvic cu un auto de teren", au anunțat reprezentanții ISU Arad.

Potrivit acestora, motociclistul a sunat la 112 susținând că este obosit și deshidratat.

„Localizarea a fost făcută de către colegii de la 112 Hunedoara în funcție de coordonatele pe care le-a furnizat apelantul", au adăugat sursele citate.

Pentru căutarea motoclistului, s-a cerut și ajutorul salvamontiștilor și al unor pompieri care au motociclete.

Ulterior, reprezentanții ISU Arad au anunțat că bărbatul de 42 de ani din județul Gorj a fost găsit de plt. maj. Leric George, de la Secția Bârzava, aflat în timpul liber.

Motociclistul a fost coborât până la echipajul SMURD, starea sa fiind bună, scrie Mediafax.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close