Arad: Două medii de 10 la evaluarea naţională; 68,13% dintre elevi au obţinut medii peste 5

[] []

25 iun 2019 / 14:05
Salveaza PDF Comentarii

Două medii de 10 au fost obţinute la evaluarea naţională în judeţul Arad, unde 68,13% dintre elevi au avut medii peste 5, în timp ce 79 de elevi au medii cuprinse între 1 şi 1,99, conform rezultatelor, înainte de contestaţii, publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). În Arad, din cei 3.224 de elevi înscrişi la evaluarea naţională, 2.881 au participat la probe, iar 1.963 dintre aceştia au reuşit să obţină medii mai mari de 5. Potrivit IŞJ Arad, procentul mediilor peste 5 este de 68,13, uşor mai ridicat decât anul trecut, când a fost de 68,78. Au fost înregistrate doar două medii de 10, faţă de trei anul trecut. Acestea au fost obţinute de absolvenţi de gimnaziu de la Liceul Teologic Baptist 'Alexa Popovici' Arad şi Liceul Teoretic 'Mihai Veliciu' din Chişineu-Criş. Pe de altă parte, 79 elevi au medii cuprinse între 1 şi 1,99, opt dintre ei cu 1,00, absolvenţi de la Şcoala Gimnazială Grăniceri, Şcoala Gimnazială Vânători, Şcoala Gimnazială 'Vasile Pop' Bocsig, Şcoala Gimnazială Dieci şi Liceul Tehnologic 'Francisc Neuman' Arad. Rezultatele finale, după contestaţii, vor afişate sâmbătă, 29 iunie. Media generală obţinută la evaluarea naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26