APAPR: Diversificarea investiţiilor reprezintă un beneficiu important pentru economie şi pentru veniturile viitoare ale românilor

Diversificarea investiţiilor reprezintă un beneficiu important pentru economie şi pentru veniturile viitoare ale românilor, pentru că banii colectaţi în conturile lor de pensii private vor putea fi investiţi profitabil în mai multe sectoare, contribuind la dezvoltarea României, se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

'În urma dialogului şi a consultărilor care au avut loc între Ministerul de Finanţe, ASF şi reprezentanţii administratorilor de fonduri private de pensii din România în ultima perioadă, prevederile OUG 114 cu privire la Pilonul 2 de pensii au fost modificate astfel încât să includă condiţii îmbunătăţite, în comparaţie cu cadrul legal creat iniţial de actul legislativ menţionat. APAPR consideră că măsura diversificării investiţiilor, pe care asociaţia a promovat-o de mulţi ani, reprezintă un beneficiu important, atât pentru economie, cât şi pentru veniturile viitoare ale românilor, pentru că banii colectaţi în conturile lor de pensii private vor putea fi investiţi profitabil în mai multe sectoare, contribuind la dezvoltarea României. APAPR apreciază în mod deosebit efortul depus şi doreşte să mulţumească tuturor celor implicaţi în educarea publicului cu privire la rolul important pe care Pilonul 2 îl are în gestionarea finanţelor personale ale românilor şi în finanţarea dezvoltării României - experţi din instituţiile responsabile, asociaţii profesionale, lideri de afaceri, membri ai societăţii civile, mass media, analişti şi comentatori economici', precizează sursa citată.

Guvernul a decis, în şedinţa de joi, o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private, a anunţat joi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. 'Astăzi am adoptat în şedinţa de Guvern modificări necesare funcţionării în condiţii optime a administratorilor de pensii private şi diversificării universului investiţional pentru protejarea intereselor contributorilor la Pilonul II de pensii şi consolidarea perspectivei unei pensii sigure. Aşa cum spuneam, am modificat astăzi OUG 114/2018. (...) În principal, modificările vizează o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim, se vor asigura astfel condiţii echilibrate de funcţionare a administratorilor şi se va permite dezvoltarea sustenabilă şi durabilă a sistemului de pensii private exclusiv în folosul participanţilor. În acest sens, cu acordul administratorilor fondurilor de pensii, am decis creşterea capitalului social total al fondurilor cu circa 75 de milioane de euro până la 136 de milioane de euro. În medie, un administrator creşte capitalul social al unui fond de pensii cu circa 10,7 milioane de euro până la 19,4 milioane de euro', a declarat Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern.

El a explicat că infuzia de aproximativ 75,3 milioane de euro va determina astfel dezvoltarea sistemului de pensii private în România. 'Astfel capitalul social minim necesar la 31 decembrie a anului în curs este echivalentul în lei a 8% din contribuţiile virate în anul calendaristic precedent diminuate proporţional cu ponderea investiţiilor în infrastructură, deci în proiecte de parteneriat public-privat sau în fonduri de investiţii specializate în infrastructură, în total active la sfârşitul anului precedent', a explicat Teodorovici. Ministrul Finanţelor a precizat că a fost adăugată 'cerinţa de capital social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii la data constituirii, reprezentând echivalentul în lei a 4 milioane de euro calculat la cursul de schimb al BNR'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel