Antonescu: Numele lui Dan Voiculescu nu ar trebui asociat cu suspendarea lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara, că numele preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, nu ar trebui asociat cu demersurile Opoziţiei de suspendare a lui Traian Băsescu.

Crin Antonescu a declarat la Realitatea TV că numele fondatorului PC nu trebuie asociat cu suspendarea lui Traian Băsescu. "Pe de o parte noi suntem în cu totul alt moment decât 2007, Dan Voiculescu a fost preşedintele comisieid de atunci şi cred că la nivel simbolic, ar fi o asociere care ar trebui evitată. Ar da naştere la o serie de comentarii care ar putea fi evitată. Eu sunt un om care în momentul am încheiat o alianţă cu PC, nu am umblat cu fofirlica să spun că m-am asociat cu Dan Voiculescu. Este un aliat cu care avem obiective definite, cu care nu mi-e ruşine să mă asociez pe obiectivele pe care le avem", a declarat Crin Antonescu.

Antonescu a vorbit şi despre ceea ce se întâmplă în PSD: "Pe mine ca preşedinte al PNL, în calitate de co-preşedinte al USL, mă interesează două lucruri: să acţionăm împreună şi convergent în scopul pe care ni l-am propus şi 2. PSD să aibă o conducere autoritară. În rest, eu nu am spus despre soldatul Geoană, deşi sună cam comic cu soldatul Iliescu, nu intru eu în asemenea detalii, să spun eu ceea ce se întâmplă. Sigur că nu e acelaşi lucru ceea ce a făcut Geoană cu ceea ce a spus Iliescu."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel