Anchetă DIICOT - FBI într-un dosar greu. Acuzații de fraudă informatică

Procurorii DIICOT Vrancea, în cooperare cu FBI, au destructurat o rețea infracțională ce se ocupa cu clonarea cardurilor și plăți frauduloase.

Procurorii DIICOT Vrancea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Vrancea au pus în executare 8 mandate de aducere, vineri, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică, în formă continuată şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă DIICOT, preluat de Agerpres.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membrii au acţionat în mod coordonat în ceea ce priveşte săvârşirea fraudelor cu mijloace electronice de plată şi acces ilegal la un sistem informatic prin obţinerea unor date de carduri bancare în mod fraudulos care au fost folosite pentru a comanda online diferite produse”, e precizează în document.

Cum procedau infractorii

În urma cercetărilor efectuate s-a reţinut faptul că, în perioada anilor 2013 - 2016, membrii grupării au creat conturi fictive de Paypal pe numele unor persoane din ţară şi din străinătate, având la dispoziţie datele reale de card bancar ale acestora obţinute în mod fraudulos, iar apoi au utilizat sumele disponibile în conturile aferente cardurilor pentru a achiziţiona bunuri de pe diverse site-uri, acestea fiind primite de suspecţi şi valorificate direct către cumpărători sau prin intermediul altor persoane.

”Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu ofiţeri FBI. La sediul D.I.I.C.O.T. - B. T. Vrancea au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 5 persoane, iar în urma probatoriului administrat în cauză, faţă de acestea a fost luată măsura controlului judiciar.” se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel