Psihiatrul Gabriel Diaconu a transmis un mesaj espre semnificația acestei zile. A zis că sănătatea mintală nu este un lux. De ce? Aflați în rândurile următoare.
„Astăzi, 10 octombrie, e Ziua Mondială a Sănătății Mintale. E mai degrabă un reper pentru conștientizare decât o aniversare, un praznic sau o cruce roșie în calendar. Organizația Mondială a Sănătății vede această provincie ciudată drept o regiune strategică.
Una care, de fapt, circumscrie și include întreaga definiție a sănătății. Pentru că, de fapt, nu există sănătate fără sănătate mintală.
E greu să treci acest concept prin țeasta tare a lumilor. E greu să reconciliezi până la urmă acest concept umanist cu leadership-ul politic, fie că vorbim de democrații consolidate, state iliberale, republici banană sau imperii ale răului.
Poți să le arăți date, cât de mulți oameni nu dorm bine (cronic), câți oameni consumă substanțe de uz recreațional în mod nociv, sau aditiv (cronic), câți oameni au probleme cognitive dincolo de normalul vârstei șamd.
Dacă ești orientat tranzacțional, le-ai putea spune că fiecare euro, dolar sau rublă (sic!) investită în sănătate mintală te scutește de 4 - 5 ori mai mult cât cheltui din neglijență.
Sănătatea mintală e ingredientul necesar, ce-i drept insuficient, al prosperității. Unii nu vor fi de acord cu asta. Unii chiar arată că megalomanii corporatiști, influencerii dezaxați, vedetele sau stelele de cinema nu-s chiar modele de sănătate mintală. Dar dacă lași cazurile individuale la o parte, o comunitate sănătoasă psihic e mai aproape de prosperitate decât una unde depresia, anxietatea, drogurile predomină.
Rezultă că, dacă facem sănătatea mintală o prioritate, n-aruncăm bani de pomană.
E o pată oarbă morală pe care o au statele, dar și-o reformă culturală, socială pe care-o au grupurile, că în vremuri de restriște le cășună pe cei care trăiesc cu experiența unui diagnostic psihiatric. Și, dac-ar fi să trăim pe-o barcă, îi aruncă peste bord.
Poate că de-aia e bine că avem o astfel de zi. O zi de aducere aminte. O zi de aducere aminte a ce ne face, de fapt, să fim oameni. Și ce ne face să fim oameni nu-i obiceiul spartan de-a lapida pe cei vulnerabili, pe cei temporar vătămați, pe cei oropsiți (nu doar de versurile propagandei, sau ai sorții).
Cât răspunsul dat de acest "laolaltă". Acest "împreună". Forța unei comunități e probată de cum se manifestă față de astfel de probleme, astfel de cumpene, atare diagnostice.
Dacă mă uit la porno-pasiunea digitală a unor lideri politici să-și acuze oponenții că-s "autiști", că-s "dezaxați", sau să folosească jargon psihiatric ca - de fapt - să insinueze de cutărică sau Cutărescu, veninos, că-i nebun, bag seamă că noi - românii - suntem cam înapoiați.
Cred că putem mai bine de atât. Cred că merităm, cu toții, mai bine de atât. Nu știu alții la ce lume trag, dar eu îmi doresc ca viitorul copiilor mei să fie mai bun, mai fertil în înțelegere, compasiune, bună-cuviință, respect pentru persoană, și blândețe față de omul în suferință, oricare ar fi ea. Îmi doresc ca viitorii adulți să se ajute între ei, să-și împartă resursele, să-și adune forțele, și prin asta să afle o lume mai aproape de formula sănătoasă a umanității.
Suntem o specie care cooperează. Nu suntem brute care se omoară între ei. Suntem făcuți să căutăm binele, nu doar să ne închinăm la rău. Această scânteie pe care o avem, a conștiinței de sine, ar merita să ne ridice ca specie, nu să ne coboare în abisul intoleranței și-al violenței.
Această zi ar trebui dedicată tuturor victimelor relelor tratamentelor, tratamentelor degradante și inumane, victimelor torturii în spitale de psihiatrie. Această zi ar trebui dedicată persoanelor care trăiesc cu dizabilitate psihiatrică, dar și oamenilor care îi asistă pe aceștia. Ar trebui dedicată profesioniștilor în sănătate mintală care, de multe ori cu puține resurse și pândiți de complicitate, refuză, nu abdică de la principiul lor sacrosanct, hipocratic, de-a își ajuta cum pot semenii.
Dar ar trebui marcată și cât să le aducă aminte și torționarilor, abuzatorilor, nemernicilor care persecută, discriminează, persiflează sau batjocoresc acest domeniu că sunt oameni mici. Oameni de nimic. Și că răutatea nu-i, din păcate, un diagnostic psihiatric, deși e un simptom major al unei afecțiuni morale incurabile”, a spus psihiatrul Gabriel Diaconu.