DCNews Economie Videanu îl dă în judecată pe Ciuvică

Videanu îl dă în judecată pe Ciuvică

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a decis să îl acționeze în instanță pe Mugur Ciuvică pentru acuzaţiile referitoare la compania Marmosim. Săptămâna trecută, Ciuvică declara că ministrul minte când spune că nu face afaceri cu statul, precizând că Marmosim SA, firma lui Videanu, a primit o concesiune fără licitaţie din partea Guvernului Boc. Ulterior, Videanu l-a somat public pe președintele Grupului de Investigații Politice să îşi ceară scuze.

Ministerul Economiei a dat publicității un comunicat în care se arăta că Videanu nu se implică în activitatea companiei Marmosim, iar licenţa de concesiune pentru explorarea resurselor de gabbrou din perimetrul Valea Almăşelului, judeţul Hunedoara, a fost obţinută de Marmosim în 2009, în urma unui concurs public de oferte iniţiat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Gabbroul este o rocă folosită în construcţii şi pavaje.

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele