Un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional (
În cadrul unui studiu publicat în raportul anual al Societăţii Academice Române (SAR), Florin Cîțu a susținut că deși nu a respectat obiectivele stabilite, FMI a acordat României mai multe împrumuturi. "Din punct de vedere al obiectivelor agreate, nu înţeleg de ce FMI a ales să ne elibereze tranşele. Ce-a făcut FMI de-a lungul timpului: începea anul cu o ţintă, şi apoi relaxa acea ţintă", a spus Cîțu cu ocazia lansării raportului anual al SAR. Economistul a argumentat cu exemplul arieratelor - obiectivul reducerii arieratelor statului nu a fost îndeplinit în aproape niciun an, cu excepţia anului 2011.
Cîțu a adăugat că ajutorul FMI acordat România a fost util în momentul în care se înregistrau ieşiri de capital, dar acelaşi acord a determinat guvernele să nu mai facă nicio reformă şi să se îndatoreze suplimentar.
"Modelul pe care îl văd în relaţia România - FMI este cel din relaţia Uniunii Europene cu Grecia. Grecia, după ce a intrat în zona euro şi s-a finanţat ieftin, nu a mai avut nicio motivaţie să se reformeze. România, din moment ce a căpătat acordul, i-a dispărut şi motivaţia de reformă. România nu are nevoie şi nici nu trebuie să semneze un nou acord cu FMI", a declarat Cîţu.
Economistul a mai adăugat acordul cu FMI nu a adus creşterea economică scontată, deoarece au lipsit reformele şi statul nu s-a implicat în economie. Cîţu recomandă şi revenirea la un model electoral cu ciclul la 4 ani. "Practic, economia românească nu poate să suporte alegeri din doi în doi ani. Politicul nu are nicio motivaţie să facă reforme când alegerile sunt atât de dese", spune analistul economic.