Pe 19 noiembrie, Mercur retrograd schimbă semnul. Trece din Săgetător în Scorpion. Iar a doua zi, avem mult temuta conjuncție Mercur retrograd-Soare. Încurcături, amânări și anulări vor exista în continuare, doar că le vom experimenta mai serios în alte domenii. În special, acelea legate de tranzacțiile financiare sau tot ce înseamnă supraviețuire. De asemenea, vom afla secrete care ne vor șoca.
Tot pe 20 noiembrie, se va petrece Luna Nouă în Scorpion, un eveniment astrologic care îi poate ajuta pe cei care vor să o ia de la capăt după un proces dureros.
Iar pe 22 noiembrie, începe Sezonul Săgetătorului. Intrarea Soarelui în acest semn, unde se află și Marte, ne va energiza pe toți pentru aproximativ o lună.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Berbec
Obiectivul principal al săptămânii este minimizarea riscurilor pe plan financiar. Este posibil să (re)apară unele cheltuieli care să îți dea planurile peste cap. Și vorbim atât despre bugetul personal, cât și cel al familiei. De asemenea, este important să rămâi cât mai discret, să te ferești de zvonuri sau bârfe. O perioadă mai alambicată pentru cei care călătoresc sau au de recolvat chestiuni administrative.
VEZI ȘI - Previziuni astrale a doua jumătate a lunii noiembrie 2025. Ce le așteaptă pe cele douăsprezece zodii
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Taur
Toată atenția ta se va duce către relația de cuplu sau aceea cu oamenii cei mai importanți. Pot exista probleme în comunicarea cu aceștia, neînțelegeri, momente de nesincronizare. Și câteodată, orgoliile inflamate vor dăuna enorm. Nu îți fie teamă să recunoști orice greșeală, doar așa o vei corecta. Celor singuri le recomandăm să nu se grăbească.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Gemeni
Mercur retrograd ajunge în casa a șasea, acolo unde se va întâlni și cu Soarele. De un lucru nu te poți plânge! De plictiseală. La locul de muncă, nivelul de stres va fi la cote alarmante. Atât tu, cât și colegii puteți face numeroase greșeli, din neatenție, pe care trebuie să le rezolvați. Nici cu treburile gospodărești nu vei avea multe succese. Astrele îți recomandă să nu alergi după mai mulți iepuri în același timp și să încerci să te preocupi de odihnă.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Rac
În viețile copiilor, apar numeroase situații încurcate care trebuie rezolvate. Comunicarea cu ei va fi mai defectuoasă. Dar, în general, săptămâna viitoare se anunță una bună pentru tine. Indiferent că este vorba de planul profesional sau cel personal. Ai răbdare, curiozitate și dorința de a îmbunătăți viața celor dragi. În plus, veți fi foarte romantici!
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Leu
În cazul în care vrei să renovezi, să te muți sau să cumperi/vinzi un imobil, te anunțăm de pe acum că vei avea nevoie de multă răbdare și de un buget de criză. Sau te trezești cu probleme în gospodărie. De asemenea, poți primi vești din partea familiei care să îți modifice programul perioadei. Comunicarea cu aceia dragi va avea parte de unele hopuri.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Fecioară
Mercur, guvernatorul tău, va trece retrograd în casa a treia. Și iată că vine o perioadă nemaipomenită pentru a rezolva problemele apărute în ultima vreme. Vei găsi, ce-i drept, metode sau soluții total diferite. Unii dintre voi vor experimenta încurcături legate de tehnologie sau de călătorii. Vor fi susținuți cei care doresc să învețe, să progreseze pe plan intelectual sau să găsească oamenii potriviți pentru unele evenimente.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Balanță
Mercur va retrograda în casa banilor, acolo unde se va petrece și o Lună Nouă. Este clar că te vei confrunta cu unele cheltuieli nedorite sau neașteptate. Însă, putem spune că ai o perioadă excelentă pentru negocieri, mai ales la locul de muncă. Asigură-te că ți-ai plătit toate datoriile, că ai citit bine termenii și condițiile atunci când semnezi acte.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Scorpion
Ești protagonistul săptămânii viitoare! Soarele din semnul tău face un trigon cu Jupiter și unul cu Saturn. Mercur retrograd te va vizita și vei avea parte și de o Lună Nouă. Multiple evenimente care îți vor schimba cursul vieții. Vei fi îndrăzneț și curajos atunci când vei lua decizii importante. Și vei găsi și pragmatismul și răbdarea necesară pentru a implementa orice plan. Iar pe plan amoros, vei simți o îmbunătățire.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Săgetător
Nu va fi neapărat o săptămână pe placul tău! Marte îți tranzitează semnul, scapi de Mercur retrograd, dar vei avea câteva zile destul de ciudate. În primul rând, astrele îți recomandă să te ferești de oamenii care nu fac altceva decât să se victimizeze și de bârfe. Energia ta este redusă și nu trebuie consumată aiurea. Trebuie să înveți să spui nu și să îți pese mai mult de tine, nu de ce ar zice alții.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Capricorn
Mercur retrograd va trece în casa a unsprezecea, unde se va întâlni cu Soarele. Altfel spus, este o săptămână bună pentru (re)conectare. În care să fiți mai sociabili. În care să petreci timp de calitate cu prietenii. Chiar dacă, pe alocuri, vi se va părea un timp pierdut aiurea, vă veți da seama pe urmă câtă nevoie aveți de distracție, voie bună și de a face haz de necaz.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Vărsător
Mercur retrogradează în casa carierei, acolo unde se va petrece și Luna Noua. Voi de planuri nu duceți lipsă, sau de dorința de a avea succes. Însă, parcă universul vă pune bețe în roate. Apar neînțelegeri în discuțiile cu șefii, încurcături sau omisiuni când vă ocupați de proiecte. Dar veți găsi oamenii potriviți la momentul potrivit. Pentru a vă readuce motivația necesară să nu vă lăsați. Procesele de recrutare vor fi mai complicate.
Horoscop 17-23 noiembrie 2025 Pești
Astrele vă recomandă să țineți cont de ceva. Bine faci, bine găsești! Astrologul vă recomandă să stați în banca voastră, să fiți optimiști, să ajutați oamenii care merită. Chiar dacă nivelul de stres este uriaș, veți reuși să construiți, să creați fundații sau să puneți baza unui proiect important pentru viitorul apropiat. Fie că este vorba de carieră sau familie.