La întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu principalii lideri europeni din Biroul Oval, Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a expus o hartă care arăta situația la zi a conflictului din Ucraina, fiind marcate cu portocaliu teritoriile pe care Federația Rusă a reușit să le ocupe în ultimii 11 ani.
Pe hartă apar și alte țări, precum Rusia, România și Republica Moldova. Și aici s-a strecurat o greșeală flagrantă, deoarece Republica Moldova este trecută doar „Moldova“.
Potrivit geografului Lucian Sfîcă, „faptul că în Biroul Oval, harta pe care se discuta despre Ucraina indică „Moldova“ și nu „Republic of Moldova“, așa cum ar fi fost firesc, reprezintă un indicator al falimentului diplomației românești, deoarece ceea ce face acum Republica Moldova deschide un precedent foarte periculos pentru întreaga regiune istorică a Moldovei și implicit pentru România“.
„Pe moment plecăm de la premisa că statul care își asumă Moldova este unul ce se află într-o relație de prietenie cu România. Dar este evident că lucrurile se pot schimba la Chișinău astfel încât să avem acolo un regim statalist nu pro-european ca acum, ci unul pro-rus. În acele condiții, asumarea integrală a identității moldovenești va putea fi invocată ca pretenție pentru toată Moldova istorică“, argumentează geograful.
Geograful precizează că prezentarea Republicii Moldova doar ca „Moldova“ reprezintă un furt de identitate regională al unui stat născut din fosta URSS, deoarece Moldova adevărată este cea care a „contribuit la făurirea României“ în secolul al XIX-lea.
„Inima istorică a Moldovei este însă pe teritoriul României, iar prin 1859 și toată floarea intelectualilor de origine moldovenească ce au contribuit la făurirea României, identitatea moldovenească se subsumează în primul rând celei românești. Că România ca stat și capitala sa actuală au o datorie morală pentru Moldova românească, acesta este un subiect mereu valid, despre care am discutat, dar nu e subiectul aici.
Acum asistăm în fapt la un furt de identitate regională, la o monopolizare a identității moldovenești de către statul născut din rămășițele Uniunii Sovietice“, mai scrie Lucian Sfîcă.
Prin urmare, pe o hartă politică modernă a lumii sau a Europei, este o greșeală flagrantă, deoarece denumirea „Moldova” singură poate fi confundată cu regiunea istorică din România, iar pe harta țărilor trebuie să fie clar: Republica Moldova. E ca și cum ai scrie doar „Korea” pe o hartă actuală, nu e clar dacă e Coreea de Nord sau Coreea de Sud.