Avocații lui Nelu Iordache au arătat că omul de afaceri nu poate fi acuzat de deturnare de fonduri europene, pentru că banii menționați în dosarul în care este cercetat au făcut parte din bugetul naţional al statului, şi nu din cel al UE. Potrivit avocaţilor, Nelu Iordache nu se face vinovat de deturnare sau schimbare a destinaţiei unor fonduri UE.
Unul dintre avocaţii lui Nelu Iordache a arătat duminică, la ieşirea din Tribunalul Bucureşti, că sumele de bani au fost luate în iunie 2011, iar cererea de rambursare a fondurilor de către Comisia Europeană s-ar fi făcut de-abia la sfârşitul lui octombrie 2011. În acest context, avocatul apărării a menționat că Nelu Iordache nu se face vinovat de faptele pentru care este cercetat de procurori.