După PSD, și PNL are conturile blocate. Anunțul a fost făcut de co-președintele PNL, Alina Gorghiu.
"Avem o problemă cu datoriile la partid. Avem o problemă cu restructurarea. Avem conturile blocate", a spus Gorghiu, la B1 tv.
Ea a precizat că își asumă trecutul partidului "cu bune, cu rele".
"Nu sunt datorii din mandatul meu, dar le asum pe toate. Am responsabilitatea rezolvării inclusiv a problemelor administrative. (...) Încercăm să le aducem la liman pe toate. Partea bună din politica românească cu privire la finanțarea partidelor politice este că vom avea o campanie electorală finanțată la vedere. Nu va mai fi acel cerc vicios: om de afaceri care vine în curtea partidului să facă o donație mai puțin ocultă pe care să o recompensezi cu nu știu ce funcție guvernamentală, ministerială ulterior", a adăugat liderul PNL.
Gorghiu a arătat că în ceea ce privește traseiștii de la PSD nu s-a luat nicio decizie în sensul primirii acestora în PNL, punctând că unii colegi au făcut declarații hazardate în acest caz.