Ambasadorul Emil Hurezeanu și-a lansat cartea

Scriitorul şi jurnalistul Emil Hurezeanu, în prezent ambasador al României în Germania, şi-a prezentat vineri seara, la Blaj, volumul 'Pe trecerea timpului.

Jurnal politic românesc 1996-2015', lucrare ce conţine articole publicate de acesta în perioada menţionată şi care ilustrează evoluţia societăţii româneşti în ultimii 20 de ani.

'E o carte cu o panoramare în timp şi spaţiu, destul de amplă. Sunt experienţele unui observator încăpăţânat al realităţii româneşti, de departe, de aproape. (...). Subtitlul este 'Jurnal politic românesc 1996-2015'. Sunt 20 de ani din viaţa noastră, înţeleşi pe măsură ce au trecut, prin noi, cu noi şi e vorba de ce am avut în comun, cred, mulţi dintre noi în această perioadă. Înţelegerea noastră, înţelegerea Europei, felul în care evoluăm, în care ne grăbim sau poate, uneori, bătem pasul pe loc, pe dumul lung către mulţumire şi prosperitate şi pace. Nu e un drum uşor de spus, aproape imposibil de parcurs până la capăt', a afirmat Emil Hurezeanu.

Alături de autor, au luat cuvântul Iren Arsene, director şi cofondatoare a Editurii Curtea Veche, şi jurnalistul Ion Moldovan. La eveniment, desfăşurat în incinta Primăriei, au fost prezente câteva zeci de persoane, care au dorit să-şi achiziţioneze şi câte un exemplar din acest volum.

Printre cei care au solicitat câte un autograf autorului s-au aflat şi Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Claudiu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, administratorul public al judeţului Alba, Sorin Bumb, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Acesta din urmă i-a lansat invitaţia ambasadorului de a reveni, în toamnă, la Blaj, la inaugurarea Palatului Cultural, supus în ultimii ani unor ample lucrări de renovare. De altfel, jurnalistul Emil Hurezeanu a mai fost prezent de-a lungul timpului la Blaj, acesta primind, în toamna lui 2014, din partea Cardinalului Lucian, o diplomă în semn de recunoştinţă pentru susţinerea şi promovarea valorilor culturale, istorice şi morale, cultivate de-a lungul timpului de instituţii religioase şi laice din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Volumul 'Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996 - 2015' a fost lansat, în toamna anului trecut, la Târgul Gaudeamus. În paginile volumului sunt prezentate o antologie de texte rostite la microfonul posturilor de radio unde Hurezeanu a lucrat, dar şi o serie de intervenţii care n-au fost publicate niciodată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel