Amazoanele, "Cartea anului" care se citește cu sufletul la gură

attachment
attachment

Unul dintre cei mai importanți eseiști români contemporani, Adriana Babeți, a primit, sâmbătă, Premiul "Cartea Anului 2013", oferit de revista "România Literară", pentru volumul "Amazoanele. O poveste", apărut la Editura Polirom, în colecția „Plural M”, disponibil și în ediție digitală. 

Premiul a fost înmânat de scriitorul Varujan Vosganian, laureat al premiului „Cartea Anului 2009” pentru romanul Cartea șoaptelor (Polirom, 2009).  Juriul a fost format din Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, și redactori ai revistei România literară.

Pe lista nominalizărilor, alături de cartea scritoarei Adriana Babați - Amazoanele. O poveste - s-au aflat titluri de referință din producția editorială a anului trecut, respectiv: Ana Blandiana - „Fals tratat de manipulare” (Editura Humanitas), Livius Ciocârlie - „Exerciții de imaturitate” (Cartea Românească), Paul Cornea în dialog cu Daniel Cristea-Enache - „Ce a fost. Cum a fost” (Polirom, în coeditare cu Cartea Românească), Ioan T. Morar - „Negru și Roșu”  (Polirom), Adrian Popescu - „Costumul negru”  (Cartea Românească), Marin Malaicu-Hondrari (pentru traducerea romanului „Eroul discret” de Mario Vargas Llosa - Humanitas).

„Un premiu literar pune o coroniță pe creștetul celui cu numele scris pe coperta cărții. Așa este. Numai că, de fapt, premiile acestea ar trebui să îi răsplătească și pe toți cei care l-au sprijinit, ajutat, încurajat, îndrumat pe autor”, a declarat Adriana Babeți, mulțumindu-le tuturor celor i-au fost alături în incursiune exhaustivă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce pornește din Antichitate și ajunge până în secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei povesti fascinante se afla Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar si Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnisoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo si Lisbeth Salander.

Despre Adriana Babeți

Adriana Babeți este profesor la Universitatea de Vest din Timisoara, unde preda literatura comparata, si redactor la revista Orizont. Dintre volumele publicate la Editura Polirom: Femeia in rosu (in colab., 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor), Dandysmul. O istorie (2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociatiei de Literatura Comparata si Generala), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (2009).

Ce spune Ionuț Vulpescu

Deputatul PSD, Ionuț Vulpescu, pe lângă faptul că, într-o postare pe pagina de socializare, amintește aniversarea în octombrie 2013 a 45 de ani de la apariția revistei „România literară”, notează că „Amazoanele. O poveste”, de Adriana Babeți, este "o incursiune fascinantă în istoria unui mit cultural, incursiune care - datorită harului autoarei - a transformat o temă marginală în cultura română într-o carte care se citește cu sufletul la gură".

"Felicit echipa „României literare” pentru modul sobru și înalt intelectual cu care, an de an, știe să atragă atenția asupra cărților de valoare. Într-o țară în care se dau zeci, dacă nu sute de premii literare, Premiul „Cartea anului” este unic", conchide Ionuț Vulpescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel