Afgani, depistați la granița României. Unde erau ascunși

politia_de_frontierad
politia_de_frontierad

Patru afgani au fost depistați de polițiștii de frontieră în timp cencercau să treacă granița în Polonia.

Patru cetăţeni afgani au fost descoperiţi ascunşi printre pepeni într-un camion, în punctul de trecere a frontierei Calafat, aceştia intenţionând să ajungă în Polonia, informează, joi, un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.Potrivit sursei citate, în vamă s-a prezentat pentru a intra în ţară un polonez în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Polonia, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, pepeni verzi din Grecia pentru Polonia.

Erau solicitanți de azil în Grecia

"Acţionând în baza unei analize de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Cu ocazia controlului specific, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperite, ascunse printre pepeni, patru persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei patru bărbaţi sunt cetăţeni afgani, toţi solicitanţi de azil în Grecia, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani. La cercetări, cele patru persoane au declarat că s-au urcat în autocamion pe teritoriul Greciei şi intenţionau să ajungă în Polonia. De asemenea, şoferul polonez a declarat ca nu are cunoştinţă despre modul cum au ajuns afganii in autovehicul", precizează IGPF.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar, cetăţeanul polonez, mijlocul de transport şi cei patru afgani au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel