Adriana Săftoiu, demers radical: Am mers la minister

Adriana Săftoiu îi trage la răspundere pe profesori după ce au fost afișate rezultatele finale la Evaluarea Națională. În urma contestațiilor, peste 4000 de note au fost mărite.

Adriana Săftoiu dă exemplu Școala Centrală din București acolo unde au fost 24 de contestații din care 21 au fost acceptate. Din perspectiva de mamă a unui elev care a trecut prin probele de la Evaluarea Națională, ea trage un semnal de alarmă și ridică o serie de întrebări.

VEZI ȘI: Adriana Săftoiu, reacție după rezultatele la EVALUAREA NAȚIONALĂ: Sunt consternată

"Corectarea lucrărilor la romană, la examenul de Capacitate, arată mari hibe, dar la la Scoala Centrala, s-a bătut recordul. Nu au fost 4-5 contestații, ci 24. Nu doar 3 au fost acceptate, ci 21. Nu un copil a primit peste 1,5 pct după contestație, ci cinci copii, iar ceilalți 15 între 0,6-0,8 pct. Cum naiba sa greșești major pentru 21 de copii toti de la aceeași școla. Care e nota reala a celorlalți care au crezut in evaluarea profesorilor si nu s-au gândit ca pot fi furați cu mai bine de un punct? Cine sunt profesorii din cele doua comisii care au notat pe același barem atât de diferit? Se va repeta chestiunea si in anii următori?

Probabil pentru cei de acum, mare lucru nu se va mai rezolva la nivelul notelor, dar merita sa faci un efort sa determini ministerul sa explice, sa corecteze, sa sancționeze, sa ii scoată din sistemul de evaluare pe acei profesori care si-au bătut joc de șansele unor copii. Ei vor rămâne frustrați, dar pentru toti copiii merita efortul.

Ne-am adunat la școala 20 de părinți. Mulți dintre noi eram conștienți ca nota s-ar putea sa nu se mai poată schimba, dar măcar pentru copii merita sa aflam cum se ajunge aici si ce se poate face sa nu se repete. Pe logica romanului, fie nu ma bag, fie eu mi-am văzut sacii in căruța, ne-am solidarizat 20 din 90. Ne-am dus la minister, am depus memoriu, am cerut reevaluarea lucrarilor si o comisie de ancheta interna pentru a lămuri care din cele doua comisii a notat corect, luând in calcul numărul mare de contestații admise, dar mai ales discrepantele dintre cele doua note. Si ma bucur indiferent de numărul parinților pentru ceea ce înțeleg copiii noștri: când e vorba de dreptul si demnitatea ta, nu trebuie sa renunți, indiferent câți te susțin. Acum, așteptam răspunsul Ministerului. Si sunt sigura ca nu poate sa evite un răspuns la asa o chestiune!", a fost mesajul transmis de Adriana Săftoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel