Adrian Ursu: A sunat Arşinel în timpul unei dezbateri ca să spună următorul banc

Adrian Ursu / captură Antena 3
Adrian Ursu / captură Antena 3

Adrian Ursu a vorbit despre o intervenţie amuzantă a actorului Alexandru Arşinel.

Adrian Ursu, realizator Antena 3, a povestit în ediția specială de Crăciun, intervenţia amuzantă a lui Alexandru Arşinel în timpul unei dezbateri în direct despre Traian Băsescu pentru a spune un... banc.

„Aveam emisiune în direct, foarte importantă. Eram eu cu Mihai (n.r. Mihai Gâdea) şi prezentam acolo să facem petiţie, să trimitem în America, şi sună telefonul meu. Mă uit, Alexandru Arşinel. Zic: maestrul nu ştie că suntem în direct. Şi continuăm noi cu emisiunea şi sună din nou Alexandru Arşinel. Îi arăt lui Mihai şi îi răspund, poate este ceva.

- Bună seara, maestre. Noi suntem în direct, în emisiune.

- Da, da, ştiu că mă uit la voi şi vreau să vă spun ceva foarte tare.

- Da, maestre, să vă dau pe speaker.

-  Îl sună Hipo pe Croco:

- Ce faci Croco?

- Uite, stau pe aici.

 - Auzi, pe tine te-a sunat unul Noe?

- Nu!

- Hm, nasol!

Şi noi am continuat să vorbim despre Băsescu”, a povestit, amuzat, Adrian Ursu într-o ediție specială la Antena 3.

CITEȘTE ȘI: Mircea Badea: Sunt surprins că mai sunt în viață. Sunt absolut șocat de această treabă

Mihai Gâdea l-a întrebat pe Mircea Badea ce l-a marcat anul acesta. Realizatorul emisiunii „În gura presei” a spus că „l-au marcat multe lucruri în 2021” și că se bucură, ca de fiecare dată, că s-a încheiat încă un an.

„În principiu, eu, când se încheie un an, mă bucur. Niciodată nu zic: „bă, ce an minunat a fost, păcat că s-a încheiat!” Eu spun sincer că sunt surprins că mai sunt în viață. Sunt absolut șocat de această treabă. Atât de multe tâmpenii am făcut în această viață și atât de multe prostii continui să fac încât cred că o delegație de îngeri păzitori au făcut multă febră musculară, dând din aripi lângă mine, pe sistemul „hai să-l mai salvăm pe prost și anul ăsta”. Sunt mirat până la surprindere de această întâmplare”, a zis Mircea Badea la Antena 3. 

VEZI ȘI: Nimeni n-a avut replică după decizia lui Mircea Badea, în direct, la Antena 3: Nu-mi vine să cred ce am făcut 

Mircea Badea a făcut o emisiune cum nu s-a mai făcut niciodată în România. „Nici nu îmi vine să cred”, spune acum realizatorul TV.

În iunie, după vestea morții lui Florin Condurățeanu, încă din primele secunde ale emisiunii sale, Mircea Badea spunea că este „complicat de făcut emisiunea, atât în contextul strict televizionistic, cât și în ecuația mea personală”. Realizatorul TV a preferat să le citească telespectatorilor „cum moare Pătru cel Scurt din romanul „Nişte ţărani" de Dinu Săraru. Alegerea nu a fost făcută întâmplător, iar Mircea Badea a precizat că „voi muri și eu puțin în această seară”. Se întâmpla pe 29 iunie 2021. Romanul „Niște țărani” a fost scris de Dinu Săraru în 1974 și este dedicat lui Adrian Păunescu. Florin Condurățeanu l-a divinizat pe Adrian Păunescu. 

Despre acea emisiune specială, Mircea Badea a vorbit, joi seară, la Antena 3. A spus că nici acum nu îi vine să creadă ce a făcut în seara de 29 iunie 2021, în direct, la Antena 3. De asemenea, a zis care a fost reacția celor cu care s-a întâlnit a doua zi după ediția respectivă a emisiunii „În gura presei”.

„Mi se pare tare ce am pățit anul acesta. Nici nu îmi vine să cred ce am făcut. Într-o seară specială, când am pierdut un prieten extraordinar, pe Țuțu Condurățeanu, am făcut ceva ce, acum când stau să mă gândesc, nu îmi vine să cred. Am citit pe post, la Antena 3, în România, la ora 00.00, finalul romanului Niște țărani, al lui Dinu Săraru, mai exact, moartea lui Pătru.

Îți dai seama că nu m-am gândit la audiențe sau ceva. Pur și simplu așa am vrut să fac. A doua zi, m-am uitat la audiențe și a fost multă lume care s-a uitat. Foarte interesant este că nimeni nu mi-a zis niciun cuvânt a doua zi. Cu o seară în urmă făcusem totuși ceva complet atipic pentru orice televiziune de pe pământ. N-a zis nimeni niciun cuvânt despre emisiune. Acest lucru mi s-a părut fabulos. Ca și când nu s-ar fi întâmplat. Și știi de ce nu a zis nimeni nimic? Poate pentru că nu mai era nimic de spus. Mi s-a părut foarte tare”, a spus Mircea Badea, joi seară, la Antena 3, în emisiunea „Sinteza Zilei”, ultima ediție din 2021. Vezi aici mai mult.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel