EXCLUSIV  Adrian Severin: NATO nu mai e ce a fost. Trebuie să se reinventeze, dar fără prejudecăți

Fostul ministrul de Externe al României, Adrian Severin, a vorbit despre rolul major pe care NATO trebuie să îl aibă în gestionarea relațiilor dintre SUA, Uniunea Europeană și Federația Rusă.

Adrian Severin, ex-ministru de Externe al României, a oferit un punct de vedere, la emisiunea „Pe Plan Extern“ de la DC News, despre rolul NATO în gestionarea relațiilor dintre marile puteri:

„America nu-și mai poate permite să fie jandarmul lumii, nu-și mai poate permite să fie țiitorul de umbrelă nucleară al Europei. Din cauza aceasta, americanii sunt împinși să spună europenilor: Mai preluați ceva din sarcina aceasta, nu numai sub forma bugetelor. Nu mai putem sări tot timpul în apărarea voastră. E o chestiune obiectivă și cred că va trece de la administrație la administrație.

Din punct de vedere subiectiv, republicanii, în deceniile trecute, au fost mult mai puțin atașați de apărarea colectivă în NATO și au dorit să-și dezvolte propriile lor strategii și propriile lor priorități. De fiecare dată au spus europenilor să nu se desprindă din punct de vedere strategic. Dar nu pentru că doreau să îi apere pe europeni, ci pentru că doreau să controleze politicile europene și Europa să nu se transforme într-un rival“, e de părere fostul ministru de Externe.

„Mi s-a spus din timpul administrației Bush, ulterior s-a confirmat“

Fiind la Washington în timpul administrației Bush, i-am  dat un mesaj de felicitare fostei mele omoloage, Madeline Albright. România tocmai intrase în NATO și m-a uimit când mi-a spus: Aveți grijă pentru că de acum înainte voi veți apăra mai bine NATO decât Statele Unite. Actuala administrație nu dă doi bani și voi, membrii europeni, va trebui să mențineți această organizației viabilă. Ulterior, lucrurile s-au confirmat și administrația Trump a dus această idee în zona ei cea mai radicală. Acum avem o administrație democrată, ei sunt mai favorabili, însă nici ei nu au mijloacele pentru a face ca această alianță să fie ceea ce a fost în perioada Războiului Rece și imediat după. Prin urmare, cred că NATO va trebui să se reinventeze pentru că devine din ce în ce mai irelevant, iar când încearcă să devină relevant ajunge o parte a problemei în loc să fie o parte a soluției.

Au fost încercări de regândire, după părerea mea niciuna nu a ajuns la rezultatul dorit pentru că toți cei implicați în regândirea NATO au făcut-o menținând o serie de prejudecăți și nu au uitat nimic și nu au învățat nimic din istorie. Dacă noi nu acceptăm realitățile și vrem să ne reinventăm reabilitând fapte care nu mai sunt actuale, nu vom ajunge nicăieri“, a conchis Adrian Severin.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy