Urmărește emisiunea live


Adolescent din Bistriţa, anchetat după ce şi-a pus câinii să sfâşie un maidanez

Un minor în vârstă de 14 ani este anchetat penal după ce şi-a pus cei patru câini să sfâşie un alt patruped, fără stăpân. Totul a fost apoi filmat. 

Adolescentul în vârstă de 14 ani este cercetat penal de polițiștii bistrițeni după ce a asmuțit patru dintre câinii ciobănești de la o stână asupra unui câine vagabond, care a murit din cauza rănilor. Întreaga scenă a fost filmată de adolescent.

Întâmplarea a avut loc în urmă cu două săptămâni însă imaginile au apărut în spațiul public marți, când Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud s-a autosesizat și a demarat o anchetă, reușind să îl identifice pe autor.

Filmarea, în telefonul băiatului

„Ca urmare a cercetărilor demarate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au stabilit faptul că un minor în vârstă de 14 ani, din Zoreni, în timp ce se afla la stâna tatălui său, situată pe raza localității, ar fi asmuțit patru câini ciobănești asupra unui alt câine al cărui proprietar nu se cunoaște și care a decedat. Polițiștii efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul" a declarat, miercuri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Filmarea originală a fost găsită de anchetatori în telefonul mobil al copilului, au spus surse din anchetă. Adolescentul de 14 ani urmează să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, conform legii, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel