Adevărul Holding şi-a cerut insolvenţa

adevarul-holding-logo
adevarul-holding-logo

Societatea Adevărul Holding SRL, care deţine mai multe publicaţii, printre care şi cotidianul Adevărul, şi-a cerut insolvenţa, printr-un dosar depus la Tribunalul Bucureşti, primul termen de judecată fiind 6 noiembrie, potrivit datelor disponibile pe site-ul tmb.ro.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, pe 31 octombrie. Obiectul cauzei în acest dosar este "procedura insolvenţei", iar materia juridică - "faliment", scrie Mediafax.

Cererea insolvenţei nu presupune neapărat intrarea în faliment a unei companii.

Adevărul Holding a cerut falimentul în contextul în care trustul de media a fost preluat recent de Cristian Burci de la Dinu Patriciu.

În legătură cu acest subiect, Cristian Burci a spus că deocamdată nu poate furniza informaţii.

Asociaţii Adevărul Holding SRL sunt East Europe Media Distribution SRL (0,07%) şi Premium News SRL (99,93%), potrivit datelor de la Oficiul Registrul Comerţului.

Adevărul Holding a fost înfiinţat în toamna anului 2006, de Dinu Patriciu, imediat după achiziţia ziarului Adevărul.

Trustul Adevărul are în portofoliu, printre altele, cotidianul Adevărul, tabloidul Click!, revistele OK!, Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy Romania, precum şi cotidianul Blik din Ucraina, colecţiile de carte de lux Adevărul, dar şi un număr mare de suplimente şi produse complementare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel