Accident Giurgiu, pe A1. Șoferul a rămas încarcerat

Ambulanta
Ambulanta

Un şofer de TIR care transporta haine a rămas încarcerat şi a suferit leziuni la membrul inferior drept după ce, în noaptea de luni spre marţi, autovehiculul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un autocamion, care transporta cereale, pe A1.

"În noaptea de luni spre marţi, în jurul orelor 2,30, ISU Giurgiu a fost solicitat pentru a interveni la un accident rutier produs pe A1 Bucureşti - Piteşti, kilometrul 36, pe sensul de mers către Bucureşti, produs între un TIR încărcat cu haine şi un autocamion care transporta cereale. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă şi echipaje de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Bolintin Deal. Echipajele sosite la faţa locului au constatat că şoferul TIR-ului care a acroşat partea din spate autocamionul încărcat cu cereale era încarcerat", a informat marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ, potrivit Agerrpes.

Pompierii au acţionat pentru extragerea şoferului încarcerat, acesta fiind preluat de către echipajul SMURD, conştient şi comunicativ, cu leziuni la nivelul membrului inferior drept. Traficul a fost blocat pe A1 sensul de mers către Bucureşti pentru aproximativ două ore, fiind reluat în jurul orelor 4,30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel